Sunt îndrăgostită rațional de un bărbat.
Nu e cu fluturi, nu e cu romantisme ca și cum aș fi înghițit o omidă. Îmi pulsează creierul fluturi cerebrali.
E acel gen de îndrăgosteală-iubire lucidă. Și urmează să ne căsătorim (probabil) peste vreo doi ani, hai poate trei. Și asta pentru că nu mai cred în iubirea veșnică din filme, ci într-o conviețuire în doi, una mișto, reală. El nu știe asta, de fapt habar nu are că atunci când îl privesc îmi imaginez lucruri frumoase ce implică rochie albă până-n podea, plozi orăcăind, o casă împreună. Probabil s-ar îngrozi. Ceea ce e amuzant. Mă face să chicotesc.
E și atrăgător, de fapt eu îl văd frumos, nu știu cum îl văd alții. Și nici nu-mi pasă. O să scriem istoria noi doi. Simt eu asta. Și i-o repet și lui, telepatic.
Citeam la Xavier Durringer cândva: dacă-ți dorești ceva cu adevărat, mult de tot, Universul lucrează și tu primești. Bine, el e pesimist, personajul lui n-a primit. Eu o să primesc. O să scriu despre asta. O să vă chem la nuntă. Și-o să fie foarte drăguț.
Aș fuma un cui. Și aș sta cu ochii-n tavan. Cu muzică în surdină. Gândindu-mă la documentar, la filme, la povești. Derulând pe retină tot ce m-a emoționat vreodată. Sunt într-o baltă a inerției și îmi place lenea asta, starea asta de relanti.
Sunt îndrăgostită rațional de un bărbat cu care o să mă căsătoresc peste trei ani și pe care o să-l iubesc altfel. Mult. Frumos. Curat. Fără crize. Fără patetisme. Cu el voi scrie istoria. Și el cu mine va fi fericit.
După ce pasiunea dintre noi se va stinge va rămâne acel sentiment de drag, acel dor, acele nopți (noi destul de bătrâni) în care vorbim aiureli, masajele cu creme pentru reumatism, plimbările în parc, mersul la cinema, ciondănelile din cauza nepoților…
Sau poate totul e doar în capul meu. Și nimic din ce scriu nu există. Poate e doar o proiecție temporară. Poate e un vis al cuiva și eu nu-s. Părul meu nu e roșu. Mâinile mele nu-s reci. Senzația de elastic e relativă.
I really think we should quit smoking…
HugsLovePeace
>.<
18 Comments
Evergreen
8 March, 2011 at 8:43 amMultumesc dragele mele!!! Si voua sa va fie lumina in suflete, flori in par si dragoste in priviri
Malina
8 March, 2011 at 8:27 amTe citesc de muuuult timp. Si astazi am simtit sa-ti spun: La multi ani, femeie! cred ca ti se potriveste cel mai bine.
nuclearrr
8 March, 2011 at 5:27 amLa multi ani, Evergrinule indragostit rational!
Sa ti se implineasca visurile!
Fa filme, dragoste ,copii :)
Ema
8 March, 2011 at 4:56 amLa multi ani de 8 martie! Happy Evergreen! :)
:*
Evergreen
7 March, 2011 at 9:23 pmsiko, prietene, intotdeauna am apreciat vorbele de duh. m-am lasat deja. am trecut de trei saptamani. sau nu se pune?
siko
7 March, 2011 at 9:21 pmcu fericirea da,dar cu fumatul nu cred ca vei putea sa te lasi..
Evergreen
7 March, 2011 at 9:10 pmRux – m-ai pălit drept în creștet. Merci frumos
Rux
7 March, 2011 at 9:04 pmEu vreau doar sa te stiu fericita. Atat.
Rares
7 March, 2011 at 6:14 pmFără crize și patetisme? E doar o stare (h)indusă.
Evergreen
7 March, 2011 at 4:54 pmClaudia – it just happens, dar sunt frumosi fluturii ceilalti… sincer. mie-mi sunt dragi. nu e o performanta, ci o stare de fapt. care probabil a fost indusa
claudiab86
7 March, 2011 at 4:53 pmAs vreau si eu sa ajung la performanta asta, sa iubesc rational. Dar pana acum, de fiecare data cand mi-am propus asa ceva, am esuat patetic. Fluturii nu vor si nu vor sa migreze inspre creier.
Evergreen
7 March, 2011 at 4:35 pmandrei – fara sa te dezamagesc. nu eram fumata.
andrei
7 March, 2011 at 4:34 pmnu mai scrie cand fumezi… iese prost…
Evergreen
7 March, 2011 at 3:59 pmalas – nu te intreb.
pifuneata – merci drago
alas
7 March, 2011 at 6:52 amMda ziceam eu mai demult ca n-o sa mai iubesc cu inima, ci cu capul. Si o sa pap larve ca sa-mi dezvolt fluturi in stomac. Nu ma intreba daca am reusit :)
pifuneata
7 March, 2011 at 6:48 amSau poate nu se va stinge sentimentul niciodata. Ma bucur imens pentru tine. Ai nevoie de dragoste si ma bucur ca traiesti toate astea. Viseaza pentru ca visele se pot indeplini:) Eu asa am patit. Kiss you!
Evergreen
7 March, 2011 at 6:24 amHehe, multumesc. Buna dimineata!
patrick
7 March, 2011 at 3:07 amNah , daca tot te’am citit la 5 de dimineata . Tricotezi frumos , veste cu soare pe piept pentru vreme rea :)