I am not tall and I am not beautiful!

Că vin momente-n viață în care fug din inerție fără să realizez prea multe, asta știam deja. Că obosesc cumplit și pic în freză, mhm, și asta știam deja. Că dorm pe picioare în timp ce merg sau scriu sau aștept autobuzul, n-am știut că pot, dar se pare că nu e o mare performanță. Că pentru anumite ființe rup gâți, lovesc ficați, mușc beregate – nu credeam că mai am reacții din astea, dar le am și mă bucură enorm. Încă simt! Încă-mi iubesc oamenii. Evergreen, the warrior!

Nu suport când cineva mă presează. Și-așa îmi pâlpâie o lampă de la insomniile tot mai dese, când aud aceeași placă din care reiese că-s incompetentă, am senzația că pot să ucid pe cineva, așa micuță cum sunt. Dar pot ucide cu mâinile goale, într-o fracțiune de secundă. Prefer să înjur. Urât. Groaznic. Nedemn. După care mă răcoresc, mă adun și fumez o țigară imaginară.

Azi îmi zice un coleg: ai pus carne pe tine. (au, să-mi fut una!) arăți și tu a femeie (probabil că înainte arătam a bărbat cu țâțe sau ornitorinc) are omul pe ce să puna mâna (care om?). față de cum erai de schiloadă în anul I. (în primul rând nu m-am gândit că cineva se uită la parantezele mele în anul I. mi s-a părut că-s pe lângă școală și m-a surprins remarca. în al doilea, știu, să-mi bag! dar sunt drăguță cu forme mai voluptoase și da, mi-am făcut abonament la o sală, acum important e să și ajung).

În rest cam în aceeași oală, în aceeași cheie dramaturgică, în aceeași cromatică luminoasă (pe alocuri). Iar am agenda full până duminică inclusiv. Nu știu cum reușesc să fac asta, dar reușesc! Îmi spun – cu o bătaie imaginară pe umărul drept – lasă fatăh, vine ea vacanța, pleci la mare, o arzi aiurea, te relaxezi.

Vine varah! Vine caniculah! Și eu vreau să țin de mână pe cineva până ni se lipesc palmele într-un mod aproape scârbos, dar infinit de intim.

hugslovepeace
>.<