I just wanna feel again

Poate că viața care se scurge în viteză prin venele mele nu este suficientă ca să-mi pulseze iubirea-n cord. Și mă simt obosită de parcă-s pionul principal pe-o tablă de șah a refugiaților secolului vitezei. Alerg, abia respir, alerg alerg alerg și știu că la final nu rămân decât cu epuizarea.

Nu știu când s-au rupt toate. Nu știu când le-am frânt între degete și când le-am presărat atât de departe de mine. Nu știu când la ultima piruetă m-am trezit singură pe ringul de dans. Nu știu când nimicul s-a transformat în ceva atât de pregnant că e deja stare de fapt. Nu știu când m-am trezit singură în camera mea veche și totuși renovată.

Refuz să devin moale. În momentul în care cad pradă sentimentelor nu rămân decât trista cu batista mereu la purtător. Așa că mai bine tac în mine. Tac cu privirea-n gol. Tac și-n minte-mi cânt câte un vers.

Vine iar luni. Și o să vină alte sute de zile de luni. Și nu știu câte-mi voi aminti din ele, dar știu sigur că-mi voi aminti că în toate aceste nopți am fost singură și că tu, poate la doi pași de mine, te gândești la același lucru. La câte seri de duminică ai petrecut fără mine…