Ne-am întâlnit noaptea târziu, trecut de doisprezece. Într-un bar cu muzică jazzy-psihedelică, lumini albăstrui și mult fum. Ploua. Îmi luasem pantofii cu toc. Ce inspirație… N-am clintit, n-am clipit. Am venit spre masa ta. M-am așezat cu palmele pe genunchi, cât să maschez emoția. Îmi tremurau articulațiile și respiram rapid. Tăceam.
Când am sărutat diavolul am știut instant că am început să cobor treptele iadului. Nu mi-a plăcut neapărat gustul ispitei, ci tot întregul pe care-l făcusem din bucăți trăite și imaginate. L-am apucat cu forță și l-am tras în sinele meu cu certitudinea că-l domin. Că nimic nu mă poate deruta, că știu încotro mă îndrept. Însă ispita, gustul, mirosul, plăcerea… toate m-au îmbătat și-am ajuns în miezul infernului urlând a disperare.
M-am izbăvit după chinuri lungi. Și-am spălat urlând tot ce-a rămas în mine. Am tăiat părul, am schimbat parfumurile, am închis ochii a somn profund. Am tânjit și-am bocit cu aceeași ardoare cu care am băut de-am secat paharele. Am fumat tot fumul mântuirii și-am înghițit greutatea dimineților scurse. Nopțile mi-au fost călăuze spre drumul înapoi. Și m-am trezit ca prin vis. Bizară călătorie. Stranie emoție…
Iar azi mă aflu iar la porțile iadului…
va urma
Foto: Jan Saudek
4 Comments
lorelei34
22 December, 2013 at 6:11 pmBestiala asta!!!!
Miriam
10 June, 2013 at 6:28 amTreptele iadului se simt, adânc, impregnate-n piele şi-n suflet!
Evergreen
9 June, 2013 at 10:12 pmSe coboară. Se urcă. Se doarme pe ele.
Cristi
9 June, 2013 at 10:11 pmTreptele iadului se coboara?