Confesiuni

I really think I should

…stop!

am buzele vinete de la vinul roșu. fiert. prea dulce. o cană și puțin. fără tutun parcă n-are haz. eh.

având acest blog am ales să mă expun. îmi etalez cu nonșalanță intimitatea, gândurile, viața. și ce câștig? trimit mesaje cu porumbei morți de-a binelea. ele n-ajung. rămân însemnate la catastif anumite faze. dar nici măcar eu n-am timp să mă (re)citesc. ei, și atunci? primesc etichete. mi se ștampilează-n frunte diverse apelative. sunt suma tuturor frazelor mele.

eu când scriu, tac. ador tăcerile. atunci mă simt cel mai aproape de mine însămi. paradoxal, am fost catalogată drept o vorbăreață. umplu golurile cu vorbe. sunt copleșită când e vorba de tăcere în doi. mi-e teamă de gândurile celuilalt. mi-e teamă să nu dispar din ele.

când merg pe stradă scriu în gând. scriu scrisori. încropesc frânturi de vieți. scriu declarații de amor, dulci, ca serile de mai. of, de s-ar face ele auzite. dar ele mor. odată cu fiecare clipă ce se izbește de talpa asfaltului. ele mor și eu le îngrop în uitare.

vine un moment în viața când totul capătă un alt sens. de fapt, viața capătă un sens. când rostul nu mai e rost, ziua devine cârlig al somnambulului, noaptea devine pasăre pe retina unora și eu mi-s amuțită complet.

mi s-a reproșat că renunț prea ușor. ciudat, am senzația că nu știu ce înseamnă să renunți. confund conceptele. cred. renunță și eliberează. mania de ține oamenii captivi. nevoia asta absurdă de a aparține. impotența sufletului de-a răzbate de unul singur. și palma înfrigurată. capul ce se sprijină în gol. trupul care cere îmbrățișări.

pentru fiecare moment figurează în memorie câte o melodie. uneori le ascult la rând. sunt frumoase. nu mai dor. ele există. cum există trecutul meu. cum exist eu acum. acum mi-e bine. un bine ciudat, parcă presărat cu niscaiva resemnare. un bine calm. ca o mângâiere blândă venită la timpul potrivit.

am văzut Necuvinte, spectacol de pantomimă ce aparține trupei Passe Partout Dan Puric. nu trebuia să ajung la ăsta, dar printr-o serie de circumstanțe am ajuns. și a meritat!

 

HugsLovePeace
>.<

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply
    Evergreen
    21 February, 2011 at 4:55 pm

    Ionus – eh, inseamna ca a avut un sens… intoarce-te. nu stiu, imi pot doar imagina

    Virtual – cand scriu e cam acelasi lucru

  • Reply
    VirtualKid
    21 February, 2011 at 3:58 pm

    Cel mai adesea, cand citesc, aceasta este starea indusa.
    Si este un amestec dulce si amar, fara sa pot spune care este mai mult…

  • Reply
    IonusDeTrefla
    21 February, 2011 at 11:57 am

    e bine cand te regasesti, e bine. da… si cand capata sens tot bine e. si cand nu mai fumezi de 7 zile.
    da’ ce dracu fac io cand totul “capata nonsens” ?
    da’ tu nu sti.
    iti e un bine ciudat, care in fond e tot un bine. si asta conteaza.
    succes.

  • Reply
    Evergreen
    20 February, 2011 at 10:28 pm

    Roxana – aaah, trebuie sa ajungi sa vezi piesa!

  • Reply
    Roxana Călinescu
    20 February, 2011 at 9:43 pm

    Da, poate ar trebui să te oprești ;)) Și mie îmi place Dan Puric. Este un actor/regizor/om extraordinar. Am promovat și eu pe blog “Necuvinte” dar, din păcate, nu am reușit să ajung… Data viitoare :)

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.