Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

I say friends and you say benefits

Ha, la noi a început invers. A început cu benefits, după care s-a transformat într-o îndrăgosteală blegoasă și dramatică din partea mea, după care a trecut, dar a rămas dorința-nevoie de a fi prieteni, lucru pe care nu-l pot forța, dar pe care-l cam vreau.

După care eu vin și-ți comunic aproape oficial că mie mi-ar plăcea să fim prieteni să o ardem aiurea, să-ți zic chestii și tu să mă iei la draci sau să mă faci să mă simt bine, aș vrea să ne plimbăm pe străzi, să bem ceva, mă rog tu nu bei, tu să fumezi și eu să beau și din astea… de oameni normali. Dar cică trebuie să vină natural, ceea ce este aproape imposibil în condițiile în care nu vorbim. Mai niciodată. Și dacă vorbim ne ciondănim, ceea ce e fun până la un punct.

Dar cu tine a rămas fraza fără punct, e doar o virgulă suspendată. Cu tine a rămas câte o frântură de gând, câte un regret mititel că mi-a fost teamă să fiu nebuna-îndrăgostită și-am fost doar lameinlove,  cu tine nu s-au încheiat poveștile. Pentru tine n-am fost niciodată suficient de smart, de bună, de sexy, de interesantă. Și lupta asta continuă m-a ținut captivă-n universul tău. Până am obosit și-am întors foaia, pentru că tu nu ești suficient de bun pentru mine, suficient de cald, suficient de sensibil. Și totuși, după ping-pongul ăsta, parcă au rămas lucruri nespuse. Ceea ce câteodată mă face să mă opresc din drum și să mă gândesc dacă nu e doar în capul meu, dacă nu e doar refugiul minții mele, departe de tot ce nu-mi convine aici.

Port în mine amprenta ta. Uau! Sună a declarație nemuritoare de iubire. Poate e, într-un fel absurd trecut de doișpe noaptea. A rămas adânc înfinptă-n conștiință, iar dacă inima se vindecă cu alte inimi, conștiința rămâne lezată. A rămas ca prima dragoste neîmpărtășită, un fel de poveste de spus femeilor triste la o bere, două, trei. A rămas de notat în blog din când în când, de ținut minte că la 26 de ani ți se poate întâmpla să te trăsnească-n plex și-n cap și să te facă mic și al nimănui, a rămas ca idealul trăit în mintea mea, în contrapunct cu nimicul din viață. Poate de aia e fără leac. Poate de aia încă mă mai gândesc, când plouă sau când aud pescăruși.

Au trecut multe nopți. Nu le-am mai numărat, dar mi-a rămas întipărit în nări parfumul tău. Îmi activează automat o stare-n piept. Starea devine din ce în ce mai subtilă. O să dispară. O să-mi notez momentul.

 

Uluitor cum aleg să mă leg de o stare de transă, de o minciună a minții, de o lume paralelă, conștientă fiind că deși îți poți dori ceva mult, deși universul echilibrează, deși roata se întoarce, deși timpul scade intensități, nu s-a aliniat nimic între noi și viitorul nu prea ne surâde.

Las deoparte autoanaliza târzie. Cuvinte scoase din tolba nopții. Sunt doar povești, ar spune unii. Sunt doar fantasme. Sunt doar iluzii din dulap.

Păi sunt! Dar eu uneori le mai aerisesc, să scap de mirosurile grele de praf și poveri.

 Cu dedicație
HugsLovePeace
>.<

 

Foto 

 

 

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply
    Evergreen
    30 May, 2012 at 7:30 pm

    E bine, să știi. Cel mai mult m-a ținut vreo 6 ani, dar atunci eram mică și plină de iluzii. Acum e doar niște hrană care mă ajută uneori să scriu, să simt altceva, să trăiesc la alt nivel

  • Reply
    sam
    29 May, 2012 at 9:36 am

    cica ar trebui sa fie cam asa: gasesti pana la urma ceva, un om, o stare care sa te motiveze asa de tare incat sa scapi de senzatia aia de vaga neimplinire si cautare continua a ceva ce poate fi doar in mintea ta. asa e prin carti. in realitate stim foarte bine ca simtirile astea care deseori devin bolnave ne tin captiv cate un nerv pentru totdeauna. iti dai seama daca ne-ar bloca tot creierul? abia atunci ar fi rau. asa, e chiar bine. :)

  • Reply
    Eu spun prieteni, tu spui beneficii « Evergreen
    29 May, 2012 at 6:10 am

    […] Oare cum sa fie bine? Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted on marți, mai 29th, 2012 at 6:10 am You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. « Mesaj pentru Ana și niște planuri anti astenie […]

  • Reply
    Evergreen
    29 May, 2012 at 6:07 am

    Ana – :)

    Brightie – Aoloo, dar nu mai vreau, vreau sa fie bine si calm

  • Reply
    brightie
    29 May, 2012 at 4:55 am

    Se poate şi la 33. Chin up, love is forgiving and always faithful, unlike us :)

  • Reply
    ana
    28 May, 2012 at 9:53 pm

    e cazul sa mai zic o data faza “eu, la 26 de ani abia incepeam sa ma tavalesc in chinuri…”?:)))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.