I should have kissed you when I had the chance

dragă Damien Rice, nu vrei să te însori cu mine? că-ți promit că pot fi muza depresiilor tale. n-am cum să dau greș. la mine fericirea durează puțin, între trei ore și-o zi. deci, ce zici?

e iarnă iar în coastele mele. soarele e dement, dar pentru câteva momente. mă lăfăi în lumina dimineții. ouf, ce nopți ciudate. dorm multe ore. umblu năucă-n beznă. ți-aș scrie poezii, mă. așa, din alea de le cântă oamenii triști. și tu te uiți la mine și nu pricepi nimic. de-ai ști ce zace-n mine când te zăresc pe stradă.

dacă aș putea să pun în imagini toate trăirile mele, poate ar fi altfel. știi, oamenii-mi scriu că au încredere în mine și-n visele mele. și eu scriu scenarii și pun în ele tot ce am trăit și tot ce-o să trăiesc. și le țin în sertar, mă. că nu știu ce drum să apuc.

băi, nu știu dacă ar trebui să vin, să-ți dau o palmă după ceafă și să te sărut. nu știu dacă asta funcționează sau dacă n-o să-mi zici că-s nebună. nu cred că mi-e teamă de asta și nici de respingere. mi-e teamă că știu în sinea mea că ne-ar fi bine. și n-am cum să te conving de asta. și cumva, mi-e teamă să nu intru iar în groapă. cineva-mi spune că mie-mi place acolo. nu-mi place, mă. mie-mi place la aer, cu oameni și zâmbet. dar tu nu știi asta, că nu mă știi pe mine.

curg valuri de lumină. pe pleope leneșe. dorm cu Urs în brațe. și cu fluturii aruncați în jur. știi că se spune că ajungi la capătul puterilor? mă întreb care e ăla. plouă și dorm în autobuz. am ajuns în afara bucureștiului. e frig, mă. și nu mai vreau să am grijă de toți oamenii care mă dezamăgesc. și nici să-i resping pe cei care mă iubesc.

mă enervează lumea. că-mi promite multe. și dispare. și mă enervează oamenii zgârciți. și egoiști. și răi. și mă enervează toți bărbații lași. și cumva, deși am zis că iau pastile care-mi aduc depresii, am senzația că am dreptate să mă revolt împotriva lumii. era și timpul, eram de prea multă vreme-n pace.

mă, eu vin spre tine. tu mă vezi?