Iarna gândurilor mele

Vorbeam pe mess și cineva-mi spunea că singurătatea este copleșitoare, mai ales în perioada asta. Că-i lipsește senzația de doi și că a trăit suficient pe propriile picioare, acum are nevoie de alt om cu care să împartă. Suna ciudat cu totul pentru că nu știam ce să-i spun.

Am zis că perioade de genul ăsta avem cu toții și că e bine să le luăm ca atare, poate așa este dat să ne fie bine. Nu pot alina astfel de doruri pentru că nu știu care-s răspunsurile potrivite. Așa e pur și simplu… și cu asta trebuie să ne mulțumim, cel puțin momentan. Oricum suntem într-o permanentă căutare…

În ultimele zile am muncit mult, dar cu pasiune.
Pe lângă asta, mi-am permis să nu cad pradă tumultului de gânduri. Nu-mi fac bine, nu ne fac bine. La rece am decis că sunt praf la capitolul inteligență emoțională și mai cu seamă sunt praf în modul de a iubi. Atunci am zis că dacă la asta nu mă pricep, pot învăța să mă pricep la altele. Și am trasat un to do list, pe lângă lucrurile pe care le fac de obicei.

Așa că Evergreen își dorește:
Să ia lecții de pian, cândva în viața asta
Să învețe limba franceză cât mai curând
Să ia lecții de chitară, Floricica s-a oferit, mai caut profi dispuși să aibă răbdare cu mine
Să ia permisul de motor
Să plece trei luni (la vară) În Barcelona
Să se bucure de cele trei săptămâni de vacanță fără depresii inutile
Să vadă cel puțin o piesă de teatru pe săptămână (mâine Avalanșa de Radu Afrim)
Să iasă o dată la două săptămâni într-un club cu oameni mișto
Să se mute la cămin în anul III, dar să nu se mai ia lumina.
(Nu de alta, dar nu mă pricep să mă dau cu fond de ten la lumina răsăritului de soare)

În paralel lucrez și la autosugestie și la inteligența emoțională și asta pentru că îmi doresc să ajung un om pe care ceilalți oameni să-l iubească pur și simplu. Îmi doresc să nu mai rănesc suflete, să nu mai fiu critică sau rea, să nu mai cert, să nu mai creez suferințe și să nu mai lezez emoțional alți oameni.
Cum aș putea face eu toate astea, dacă sunt într-o completă pierdere de sine?

Cătinel și cu răbdare. Voința este unul din punctele mele forte și datorită ei voi reuși să urc și acest drum anevoios, de autocunoaștere. De întors nu știu dacă voi mai avea unde să mă întorc, mai ales că nu vreau să demonstrez nimic, ci doar să cresc puțin în Universul ăsta. Probabil că singura soluție este ca întotdeauna: tot înainte!

HugsLovePeace
>.<