Apare cineva în viața ta și-ți dă lumea peste cap. Trezește în tine dorințe și nevoi pe care te-ai chinuit să le îngropi din teama de a nu fi slab sau vulnerabil. Apare cineva și nu-și propune absolut nimic, dar te face să simți ceva în capul pieptului. Și automat ți se recalculează întreaga viață. Oricât te încăpățânezi tu să te păstrezi la fel. Are loc o schimbare în chimia personală, în interior. Devii altfel.
Ajungem în punctul în care ne gândim la căsătorie. Vedem asta ca pe momentul ăla magic și romantic în care îi promitem celuilalt că vom sta împreună și-l vom iubi până moartea ne va despărți, ori poate și peste. Așteptăm ca celălalt să ne jure pe lună și pe stele că rămâne cu noi. Și așa, avem impresia unei certitudini. După ce se duce magia lunii de miere, ne ia panica. Realizăm că nu ne putem asuma până la capăt o astfel de promisiune, ne sufocăm, ne speriem de gândul că ne vom petrece tot restul vieții lângă acest singur om, apar îndoielile, apar tentațiile. Apoi ne simțim vinovați că gândim așa.
Ce-ar fi să pornim altfel? Să cunoaștem un om și să ne placă de el. Să ne îndrăgostim. Să ajungem să-l iubim. Să vrem să fim cu el. Să-i spunem asta. Să-i spunem că ne place atât de mult încât nu ne mai sperie gândul că ne putem petrece restul vieții împreună. Dar să-i subliniem că este sentimentul pe care-l trăim în momentul ăsta. Că așa suntem noi acum, că ne dorim să rămânem plini de pasiune și iubire, dar că nu avem cum să promitem că va fi așa. Să pornim onest, fără iluzii deșarte. Să fim suficient de conștienți și capabili că nu avem de unde să știm, dar că suntem curioși să aflăm. Să pornim invers, cu gândul că s-ar putea să nu reușim și să ne surprindă asta.
Nu cred în promisiuni. De aia promit foarte rar și când o fac, mi se pare că port cu mine o povară. Poate pare că sunt un om instabil sau că nu am încredere în mine. Dar nu sunt așa. Sunt stabil ca o piatră, nu mă clintesc și duc bătălii grele. Numai că realizez că devin alt om. Cu cât trăiesc mai mult, cu cât cunosc mai mult, cu atât se reașează viața. E ca un puzzle la care tot adaug piese și începe să capete sens. Și dispar din mine anumite nevoi, apar altele. Nu mă neg pe mine, cea de mai demult, nu am mințit, nu am fost falsă, am fost eu în cea mai bună formă a mea. Atunci. Doar că suntem dinamici. Noi, ființele de pe pământul ăsta. Și nestatornice în statornicia noastră. Așa că nu promit, prefer să fiu fără să zic nimic, decât să creez iluzii.
Doi oameni importanți în viața mea mi-au promis la un moment dat. Tata și Puștiu. Au lăsat în mine urme adânci atunci când nu s-au ținut de ele. Eram un copil ce încă mai credea în basme. Azi sunt un adult ce credea cândva în basme, dar trăiește realități.
*Nu pot să scriu. Am o mulțime de gânduri și idei, dar nu le pot așeza în cuvinte. Aș vrea să pot pentru că-mi par magice. Momentan le trăiesc.*
Să vă fie bine!
4 Comments
Alex Iusan
11 January, 2015 at 9:47 amDupa ce am citit ce-ai scris, nu am putut sa nu compar sentimentul de dragoste cu care majoritatea oamenilor pornesc la drum intr-o relatie cu sentimentul cu care ar trebui doi oameni sa porneasca intr-o relatie.
Dragostea nu poate fi limitata doar la cuvantul “dragoste”, motiv pentru care in limba ebraica au impartit-o in categorii: storghi, philia, eros si agape.
Eros si agape este mixul cel mai frecvent intalnit, mix pe care noi il facem. Deseori gresim reteta.
“Ce-ar fi să pornim altfel? Să cunoaștem un om și să ne placă de el. Să ne îndrăgostim. Să ajungem să-l iubim. Să vrem să fim cu el. Să-i spunem asta. Să-i spunem că ne place atât de mult încât nu ne mai sperie gândul că ne putem petrece restul vieții împreună. ”
Well… this is possible si fara sa-i spunem ” aceasta este ceea ce simt acum, nu stiu ce va fi dupa, nu promit nimic”.
Ma gandesc, ca in cele mai multe cazuri incepem cu stangul, incepem prin a imbratisa dragostea EROS.
Din pacate, dragostea eros este o dragoste ce se consuma, este o dragoste ce tine numai de patima si atractie fizica, o dragoste ce inevitabil se v-a stinge, o dragoste ce se consuma prin sex. Apoi ramanem cu un necunoscut, cu un trup ce nu mai aprinde in noi nici o scanteie.
Daca dragostea cu care un el si-o ea ar pleca la drum ar fi dragostea AGAPE sau, mai bine spus, o combinatie intre AGAPE si STORGHI, ceea ce reprezinta acea dragoste dintre frate si sora, copil si parinte, acea dragoste ce nu se stinge niciodata oricat de departe esti unul de celalalt sau cat timp a trecut de cand nu v-ati mai vazut.
Daca o relatie incepe bazata pe ideea de a cladi o dragoste AGAPE atunci in momentul in care te decizi sa te casatoresti si incepi sa consumi EROS, la finalul dragostei EROS vei da nas in nas cu dragostea AGAPE, o dragoste ce niciodata nu se stinge.
Morala: Don’t fuck before marriage, or if you do, stop it before your to old to get married
PS: Dragostea EROS este un sentiment mult mai puternic decat AGAPE, este sentimentul care n-are nevoie de perioada de incubare, de aceea deseori gresim, pentru ca nu avem rabdare.
Evergreen
12 January, 2015 at 1:23 pmPoate dacă iubirea ar fi explicată așa, oamenii nu ar mai avea reacția ostilă în ceea ce privește discuțiile despre sex. Numai că societatea consumeristă are nevoie să consume. Suflete. Trupuri. Povești :)
Albu
6 January, 2015 at 9:48 pmU go Rox :) Ce-mi place ca sunt oameni ca tine care mă ajuta să-mi pun in cuvine gândurile.
Sa ne vedem cu bine….. Undeva prin vara…
Evergreen
7 January, 2015 at 10:06 amTe asteeeept cu tot dragul si dorul! :*