Sunt pro oameni. Si-mi plac… de obicei.
Incerc sa mizez ca oamenii sunt fundamental buni si societatea ii strica. Dar sunt niste tipologii de fiinte cu care pur si simplu nu pot avea niciun fel de relatie, desi de cele mai multe ori incerc. Nu-mi iese, oricat de toleranta si rabdatoare as fi, nu reusesc sa descifrez codul si sa-mi dau seama de unde vin toate. Stiu ca exista un motiv si stiu ca in spatele oricarei reactii nepotrivite exista o frica sau o durere. Dar mai stiu ca rolul meu nu este sa inteleg si sa salvez lumea.
Asa ca am pus pe foaia virtuala niste tipologii de oameni cu care m-am intersectat de-a lungul vietii si cu care n-am reusit sa stabilesc o relatie apropiata.
Aia care-ti sapă creierii pana ajung super subrezi si dupa aia nu inteleg de ce ai probleme de self esteem si de responsabilitate
Stiti genul ala de relatii toxice cand celalalt iti repeta obsesiv cat esti de inutila, cat nu contezi tu pentru lume, cat de limitata esti? Iubitul sau prietena care iti subliniaza exclusiv defectele, care nu da doi bani pe parerea ta, care isi exprima dezamăgirea fata de tine, o amiba, indiferent de locul sau momentul in care esti? Iar cand te saturi si o intrebi de ce mai vrea sa va vedeti, daca esti chiar atat de nasoala, iti spune cu aroganta ca iti vrea doar binele si critica e constructiva. Nu contest, dar cand devine abuz?
Pentru genul asta de oameni am o dedicatie speciala bazata pe degetul din mijloc, ridicat cu demnitate.
Victimele
Victimele, această specie cu adevarat deosebita. Noi toti avem o victima in noi, dar aici vorbim de… victimele alea. Treaba cu victimizarea este la limită. Sunt momente când fiecare dintre noi ne vaitam, ne pierdem in detalii care ne influenteaza gandirea, ne comportam ca niste copii raniti. Și e normal. Dar sunt aia, oamenii aia care cred ca toata lumea, dar toata lumea, are ceva cu ei. Care niciodata nu cauta sa vada unde au gresit, dar stiu exact unde au gresit ceilalti si ca universul e extrem de nedrept cu ei. Și care, oricat te-ai chinui sa le spui, explici, povestesti, desenezi ca victimizarea asta e inutila si nici nu rezolva nimic, cred ca ai ceva cu ei. Tu si Universul sunteti impotriva lor.
Care cred ca fara ei se prabuseste universul
Aia care cred că totul este despre ei. Care te intreaba ce faci si daca totusi raspunzi le vezi privirea pierduta. Stii clar ca nu numai ca nu le pasa, dar nici nu se sinchisesc sa mimeze interesul.
Care știu tot
Yeap. Salam de biscuiti, lansarea unei rachete în spatiu, probleme cu greutatea sau necazuri în dragoste. Vin’ la tata. Să nu dea al de sus sa ai o alta opinie decat a atotstiutorului ca te-ai ars. Oamenii pregatiti cu critica si sfaturi la orice ora.
Care nu comunica si se asteapta sa le fi intuit /ghicit gandurile
Aia care se supara dar nu-ți spun pentru ca se asteapta ca tu sa stii tot ce le trece lor prin minte. Ii întrebi dacă au ceva, spun ca nu, dar nu-ti mai raspund la telefon, te sterg de pe Facebook si spun tututor cunostintelor comune ca esti o vaca proasta. Apoi cand ii intrebi ce ai facut, iti spun ca stii tu. Dar tu nu stii. Ca nu ti-a zis nimeni si bolul de vazut viitorul e in service. Dupa sase luni in care viata ta a mers mai departe, primesti un mesaj pe Facebook si afli ca in ziua x ai facut ceva care a destabilizat planetele si pacea in univers si s-a terminat lumea.
Care imprumuta chestii si nu ti le mai aduc niciodata inapoi
Oare cum reusesc?
Rasfatatii
Aștia sunt o nisa deosebita a oamenilor care cred ca lumea se invarte in jurul lor si sunt cel putin buricul pamantului. Nu au niciun interes sa existe in lumea reala, nu ii intereseaza abolut nimic care n-are legatura cu ei, iar daca totusi ii intereseaza totul e la nivel superficial. Totul este despre ei si nevoile lor de atentie, emotionale, materiale, indiferent de capacitatile celorlalti. Printii si printesele ale caror preocupari sunt ei insisi.
Care cred ca deciziile tale trebuie sa aiba aprobarea lor
Cand iau viata ta ca pe ceva personal. Cand anunti pe cineva ca te mariti si iti spune ca n-are bani sau cand anunti un om ca vei face ceva, iar el e nemultumit ca ai ales perioada aia pentru ca se muta sau are altceva de facut. Poftim?
Care sufera de complexul de superioritate
Ii stiti pe aia carora le pute tot? Aia pentru care noi muritorii suntem niste elemente pe care le folosesc sa se intretina social, dar oricum n-avem noi nas de inteligenta si frumusetea lor. Stiu ca sunt unii care o fac din timiditate, altii din tot felul de frici. Dar vorbesc de aia care au senzatia ca rahatul lor este aur si care au impresia ca nimeni nu e suficient de bun sau inteligent sa ii fie egal.
Care nu au niciun punct de vedere
Mai rau decat sa ai un punct de vedere stupid, este sa n-ai niciunul. Nu zic, se intampla sa nu stii sau sa refuzi sa ai o parere, dar e aiurea sa fii mereu impartial din nevoia de a evita conflictul. Las-o-n pastele ma-sii!
Care te roaga sa le spui ce te deranjeaza la ei si cand le spui iti fac o criza
Mie-mi plac oamenii onesti. Imi terorizez prietenii sa-mi spuna daca gresesc, daca-s rea, daca-s nesuferita sau daca fac chestii aiurea. Nu pentru ca mi-e frica sa ii pierd (ca sunt oameni destepti si stiu ca nu sunt intentionate), ci pentru ca vreau sa fiu un om mai bun. Eu cam aplic asta cu toti oamenii din viata mea. Spune-mi si-ti spun. Nu de putine ori mi-am luat spitane in figura ca am indraznit sa spun ceva care nu era tocmai pe placul celuilalt.
Care folosesc alti oameni
Oamenii capabili sa calce pe cadavre ca sa-si atinga scopurile, oricare ar fi ele. Nevoia de a avea o viata sociala, nevoia de favoruri, nevoia de a avea pe cineva care graviteaza in jurul lor. Apeleaza la orice truc. Santaj emotional, tertipuri de victima… de toate. Am picat de foarte multe ori in plasa asta pentru ca eu nu detin acest gand, ca oamenii se imprietenesc cu alti oameni pentru a obtine ceva. O, da, daca extrapolam toti vrem ceva de la cineva, dar eu vorbesc de onestitate in relatii. Eu vreau iubire, de exemplu.
Oamenii carora le spui ce te deranjeaza si ei continua sa o faca
Cand ii spui cuiva ca modul in care trateaza o situatie sau modul in care iti vorbeste te raneste sau te face sa te simti prost. Si iti spune ca intelege si ca isi cere scuze, iar cu prima ocazie repeta rahatul. Ii mai spui o data ca nu esti genul asta de om si ca ai prefera daca ar schimba un pic atitudinea sau modul in care se exprima. Iti spune ca da, ca stie, ca n-a vrut. Apoi cu alta ocazie o da de gard din nou. Si cand ii spui raspicat ca nu e ok, se supara ca esti un om isteric si crizat.
*Care nu raspund la telefon
Nu raspund nici de ziua lor cand ii sun sa le urez chestii.
Daca ma loveste un tractor am o singura persoana pe care o sun si care, probabil, va raspunde la telefon. Sora mea. In rest, toti oamenii absolut minunati din jurul meu isi tin telefoanele mobile in sifonier, probabil. Ma rog, ei sunt cel mai putin grav si e extra asa.
Ultimul exemplu e OAMENII CARE MINT. Prin omisiune, constienti sau nu, din nevoia de a proteja alt om sau pentru ca nu vor sa pice ei nasol, oamenii care mint sunt lasi, slabi si nu-si asuma responsabilitatea pentru cine sunt.
UAU. S-au adunat ceva…
Exemplele de mai sus sunt extremele. Toti avem cate ceva din fiecare tipologie, dar eu spun de aia care sunt cu precadere genul asta.
Ei bine, poate asta explica de ce sunt atat de selectiva in ceea ce priveste prietenii mei. Cu oamenii pe care-i consider apropiati aleg sa impart binele si raul si am nevoie sa am incredere in valorile lor, in cine sunt ca fiinte umane, in cuvantul lor. De asemenea, rolul lor este sa ma sustina si sa ma ajute sa ma dezvolt, sa ma asculte cand sunt in cumpana, sa-mi reaminteasca despre calitatile mele si sa ma ajute sa-mi corectez defectele. Ah, puncte extra daca barfim si iesim sa dansam.
La voi cum sta treaba?
Cu bine,
Evergreen
6 Comments
Enache Alexandra
2 May, 2017 at 11:57 amZilnic dau de astfel de oameni. In ultima vreme intalnesc tot mai multe persoane prea pline de sine si care cred ca ei sunt totul.
Evergreen
4 May, 2017 at 8:09 am:( cred ca se vede mai mult la noua generatie…
fabi
28 April, 2017 at 11:09 amEh cred ca de asta sunt atat de putine persoane in jurul meu :)) iubesc prea mult onestitatea si oamenii pur frumosi. Si mi-a scapat mie sau nu ai zis nimic de oamenii falsi?
Evergreen
28 April, 2017 at 1:34 pmAoleo, da.
+ Aia care se asteapta sa le platesti consumatia pentru ca tu “ai mai multi bani” sau aia care se asteapta sa le oferi chestii pentru ca tu ai mai multe.
Fabi, lista asta nu se incheie niciodata :))
fabi
28 April, 2017 at 1:40 pmDa da da si aia…
Poti updata lista, zic :)) din pacate…
fabi
28 April, 2017 at 1:41 pmSterge celalalt post… n-am fost atent :D