Din viata

impresii şi impresiuni

Ca şi concluzie legată de Viena: este un oraş absolut superb cu oameni foarte mişto! E undeva între boem şi cosmopolit şi cel mai frumos este că acolo oamenii îţi lasă impresia că ai tot timpul din lume… ceea ce în Romînia nu ai, cu siguranţă. Am pus neşte poze pe facebook. O să mai pun şi aici, dar nu apar eu. Motive de securitate, să spunem.

Am fost la bal după cum am zis. S-a ţinut în Krystal Glam shit. Glamul şi cu mine nu avem nimic în comun. Muzica de doi lei, oamenii (nu vreau să-mi jignesc potenţialii colegi), spaţiul oribil şi kitschos rău de tot şi preţuri ridicate pînă la cer. Noroc că au cîntat iubiţii mei de la Şuie şi au făcut ceva atmosferă, dar dacă n-ai cu cine, n-ai şi gata!

Am decis ideea primului meu proiect filmic. Are ca temă autoportret. După lungi peregrinări, furii şi revolte am ajuns la o concluzie finală care n-are legătură cu nimic de pînă acum. Se va numi (cred) “5 lucruri pe care nu le ştii… despre mine” şi sunt 5 momente comice din copilăria mea… eram precoce şi spirituală, ce să mai? De fapt, unele le-am furat din copilăriile prietenelor – vreo două şi le-am adaptat la mine.

Aş vedea o mie de filme, dar momentan mă duc să-mi suflul nasul şi să mai pun un oscilo sub limbă. Cred că m-a prins gripa de picior. Acu rugaţi-vă să nu fie din asta nouă.

Azi îmi jurasem că-mi fac temele. Am făcut vreo două din o mie. E timp… hihi!

Puştiu a primit cadou de la toţi prietenii un X BOX 360 care va fi motivul despărţirii noastre, în curînd. Ne jucăm împreună, dar eu mă plicti repede. El, în schimb, petrece ore îm şir cu manetele în braţe. Într-o zi am crezut că vorbeşte singur, dar nu, el dădea comenzi vocale jocului. Nefericirea mea constă în două console şi-o carcasă. Nu-i funny?

Mîine e joi. Pentru mine nu ştiu ce e că-s cam derutata. În wk am de făcut o mie de lucruri. Sper să fac măcar 3 din ele. Sunt entuziastă şi mi-e sete de cunoaştere şi filme şi literatură. Nu am mai făcut nici atacuri de panică. Nici în aeroport şi nici în metrou or shit like that. I am back!

Motiv:  Rhodiolin de la Calivita. Sunt nişte vitamine antidepresive care mă ajută să nu mă mai cac pe mine la fiecare fază nasoală. Scuzaţi expresia.

Asta nu înseamnă că nu mai plîng atunci cînd văd cerşetori sau faze pe stradă. Sper să-mi amintesc să vă povestesc una din Viena. E superbă. Am plîns vreo juma de oră.

Închei.

Mi-e somn.

Mîine tatuajul meu face doi ani. Hugs!


You Might Also Like

14 Comments

  • Reply
    Raluka
    25 November, 2009 at 9:24 am

    Apropo de Xbox, check this out: http://www.todaysbigthing.com/2009/11/23

    Sa nu faci asa ceva! :)))

  • Reply
    i.o.flavius
    21 November, 2009 at 10:43 am

    servus…
    sa stii ca sunt reconfortante miile tale de lucruri de facut… ;)
    toate cele bune!

  • Reply
    raluca
    20 November, 2009 at 8:12 pm

    nu am putut sa nu observ ce citesti acum; cartea mea de suflet din toate pe care le-am citit cred ca in uomo finito al lui giovanni papini gasesc cele mai multe raspunsuri la intrebarile mele existentiale dar totodata imi pun multe alte intrebari; lectura placuta :)

  • Reply
    pinguinulfurios
    20 November, 2009 at 11:11 am

    Viena…da..super…m-ai facut sa ma uit pe pozele din excurisa mea de anul trecut. Dar recomand Praga…depaseste mult Viena. Este orasul de care m-am indragostit.
    Hmmm…al meu tautaj a facut ieri trei luni!

  • Reply
    Elza
    20 November, 2009 at 6:02 am

    ce faine fotografii…
    vreau si eu la Viena!!! :((

  • Reply
    evergreenstory
    19 November, 2009 at 2:10 pm

    :) sunt primii din Europa care deschid sezonul de iarna cu globuri si brazi si magazine cu vin fiert.

    Rebelule – ti-am modificat adresa ;) f bine ca stiu unde sa te gasesc. Mi-a placut si Praga, dar atmosfera este prea rece pt gustul meu

    Alex – multumesc frumos pentru implicare!

    Mergeti in Viena (mutati-va de vreti) ca merita!

  • Reply
    ana
    19 November, 2009 at 1:27 pm

    ce devreme au pus bradul la primarie…era deja si targul deschis?

  • Reply
    Alex Mazilu
    19 November, 2009 at 10:40 am

    Fotografia cu arcada si gardul verde este chiar faina…
    I am in the project !
    Voi primi detalii pe mail…
    multumesc ;)

  • Reply
    rebelu
    19 November, 2009 at 10:16 am

    am plecat de pe weblog dupa 5 ani si citeva luni. ai vazut si tu ce nebuneala e acolo! daca doresti poti oricind sa ma vizitezi dind clic pe nick-ul meu

  • Reply
    Ana
    19 November, 2009 at 10:11 am

    Daca ar fi sa ma mut din Bucuresti/Romania, Viena/Austria ar fi destinatia. Am fost de 4 ori si sincer nu ma satur de ea, e dementiala, oamenii sunt exact cum ai zis tu si foarte prietenosi…e un oras minunat :)Multa sanatate

  • Reply
    Sim
    19 November, 2009 at 8:11 am

    M-ai facut curioasa cu Viena, desi nu se afla in top 3 orase care vreau sa le vad next.
    Multa sanatate si sa scapi de raceala. :)

  • Reply
    rebelu
    19 November, 2009 at 7:25 am

    m-am saturat de weblog si de aceea m-am mutat aici:

    http://rebelu.bloggerul.ro/

  • Reply
    rebelu
    19 November, 2009 at 7:23 am

    da, si mie imi place viena!

    da’, mai mult praga!

  • Reply
    Cristian Lisandru
    19 November, 2009 at 2:47 am

    Tatuajul face doi ani? E, trebuie sărbătorit evenimentul. Nu-mi permit să întreb ce reprezintă şi unde este amplasat, dar cred că Viena rămâne forever un oraş interesant…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.