Impresiile de după

Azi am avut o zi lunga, plina si obositoare.

Prima filmare. Tremuram ca tuta cu microfonu-n mana, dar, per total, a iesit. Maine la montaj imi vor iesi alte o mie de fire albe de par. A decurs normal. Numai ca am fost derutata si confuza…

Ca sa nu mai zic delirul si haosul cumparatorilor in prag de sarbatori… am obosit din cauza slalomului, ca sa nu mai zic ca se misca precum melcii. Azi mi-am facut si eu ceva cadouri…esarfe si o bentita verde…sa ma asortez, credeam ca-mi apare mutra pe undeva.

Evergreen nu apare “pa” sticla ci i se va auzi vocea de privighetoare, inconfundabila si recunoscuta international. Mai bine ca nu apar, la ce fata aveam ziceau astia ca-s fugita de pe undeva. Mare tragedie nu a fost. Adica microfonul nu musca…iar operatorul chiar comunica, desi azi a cam fost cu fundu-n sus.

Apoi la vizionare am vazut ca tipul caruia i-am luat interviu era tare tantalau, bine am vazut si la fata locului, dar parca vroiam sa vad altceva pe sticla.

Drept dovada tre’ sa fac eu comentarii din off sa tai cat mai multe faze cu el.

Maine…la montaj…sper sa reusesc sa fac textul in noaptea asta. Ioana, producatoarea, mi-a tinut morala de dupa si mi-a dat niste sfaturi utile si constructive, ceea ce apreciez mult. In fine. I-am zis eu ce si cum despre modul in care se lucreaza si stie ca am dreptate.

De la B1tv fug la Coffee Break.

In drum spre Coffee Break dau nas in nas cu una bucata fost coleg de liceu, dintr-o generatie mai mare. Si ne conversam cateva minute si ne luam talpasita, cu promisiunea de a ne conversa mai multe pe mess… modalitatea pe care eu o urasc. Ciudat este ca acest coleg face parte oarecum din prezentul meu. In fine, am luat-o ca pe un semn.

Apoi am fost la Coffee Break sa-mi iau revista. Aici toate bune si frumoase. Parca m-am mai linistit. Am luat Osho “Compasiunea suprema inflorire a iubirii” si am de facut o prezentare a cartii.

Si cum mergeam eu asa plina de zambet si cu mp3ul la maxim ma asez la stop si ca sa vezi… trece intr-o viteza dementiala fostul meu iubit din tineretile mele vertiginoase. I-am vazut numarul si apoi masina si apoi ceafa. Mdeah, nu am avut cum sa-i fac cu mana si nici nu cred ca l-ar fi incantat revederea…

Si urc intr-o masina aglomerata unde mi se face al dracu de rau. Atac de panica. Ai dracu astia daca ar deschide ei vreun geam. Nu tata, te sufoci, mori prin asfixiere si prin blocarea cailor respiratorii de imputiciunea unuia si ei tot nu deschid nenorocitul ala de geam. Cobor intre statii. Merg enspe’ statii pana acasa prin frig, deh sa-mi revin. Imi revin, dar oboseala persista si se agraveaza starea de lesin cu fiecare secunda.

Ajunsa acasa ma ia familia si ma pupa. O mie de intrebari la care raspund cu juma’ de gura. Si incheiere prin asezarea in fata monitorului si continuarea treburilor.

Concluzionand ziua de azi: Haosul traieste in noi.