In my secret life, in my secret garden…

Daca e miercuri si ascult un playlist Leonard Cohen, e clar! Nu-i a buna. Ce-i drept, o fi de la vreme, o fi de la self esteem-ul aproape de pamant, dar tare mi-e a dormi si as zace, fara niciun gand acuzator in apropierea mea cum ca n-am facut nimic in viata asta.

Pe birou troneaza un stash de pastile. Cine ma vede zice ca poate-s ipohondra. Sunt doar c-o tuse nasoala si c-o raceala care ba-mi da tarcoale, ba ma lasa, ba ma ia pe sus. Si am fost la medic si medicul dragul de el a zis sa-mi dea. Si eu am luat, cu ultimii bani imprumutati pentru zile negre. Au venit zilele gri. Macar sa ma fac bine!

Pentru mine luna noiembrie e o luna asa… dramatica. Se transforma totul in gri. Frunzele-s cam toate la pamant si maturate de vant sau de oamenii care fac curat, cerul se aseaza pe umerii nostri si soarele nu mai are forta sa ne incalzeasca. Si nu-ti vine sa faci nimic decat sa zaci ascuns intre plapumi si amintiri. Noroc cu inertia.

Nu stiu ce as fi putut face mai mult sau mai bine ca azi sa fiu un om fericit sau implinit. Nici nu cred ca mai conteaza atat de tare lucrurile astea. Probabil ar trebui sa nu renunt in fiecare zi si sa ma ridic cate putin.

Dar ajungi intr-un punct in care toata lupta asta iti pare inutila si preferi sa stai. Si sa privesti. Ajungi sa te motivezi doar pentru ca cei din jur iti spun ca va fi bine. Dar ei spun, nu au de unde sa stie. Si binele asta, cum se cuantifica. Poate ti-e bine acum. Adica in comparatie cu cineva caruia i-a murit un copil sau cu cineva care a aflat ca sufera de o boala incurabila, mini depresia ta cum ca viata trece pe langa tine si nu ai facut nimic, e vax. Dar e a ta si te apasa si las-o sa vina si sa plece.

Am citit multe, dar multe lucruri. Am senzatia ca e haos in mintea mea. Probabil nu e, probabil s-au asezat informatiile si cunostintele si intra in vigoare atunci cand sunt necesare. Sau poate nu. Poate sunt o fiinta superficiala, cu frici banale si comune, cu ganduri pamantesti, cu nevoi normale. Poate tot ce presupun eu ca e atat de mare si profund, e de fapt, mic si inutil.

Se spune ca trebuie sa tratezi totul cu iubire. Indiferent ca ti se pare bine sau rau, e doar perceptia ta. Nu pot. Inca-mi dau ochii peste cap cand vad mamele cum le dau covrigi copiilor. Sau cand o vad pe vecina de la parter cu doi copii facuti aiurea cum scuipa seminte. Sau cand vad ca tara asta se duce de rapa, ca oamenii sunt rai pur si simplu, ca altii fac abuz de putere, ca legea e aplicabila pentru unii si pentru altii nu. Si tot asa… inca-mi educ spiritul sa fie tolerant.

Ma intreb cine sunt. Si daca treaba cu filmul a fost doar un capriciu. Daca m-am vindecat de virusul asta. Daca viata mi-a aratat ca n-am ce sa caut in lumea asta. Ma intreb cum as fi aratat astazi daca faceam alte alegeri. Daca nu faceam regie, daca nu plecam atunci, daca ma intorceam la timp. Ma intreb cum eram noi, ca familie, daca tata ar fi fost mai cerebral si mama mai puternica?

e cumva noiembrie asta.

cu bine,

evergreen