Confesiuni

Încă 3 examene și-o licență și gata

Marti, pelicula 35mm

Nu știu când a venit sesiunea, dar pare că trece. Cum au trecut și ăștia trei ani.
Zici că am fost spartă în tot timpul ăsta. Dar n-am fost, ba chiar am încercat să-mi păstrez luciditatea.

Încă 3 examene și-s absolventă. Încă unul și sunt și licențiată. Adică-s regizor, după cum a ținut să menționeze unul din profi.

E normal ca lumea să mă întrebe ce am de gând să fac, că oricum film n-am nicio șansă. Cam asta e concepția tuturor celor carora le spun că termin regia de film la unatc. A, o să mori de foame sau cel mai probabil o să mori într-o televiziune. Iar dacă ai noroc într-o casă de producție. Ori poate găsești pe cineva bazat care să te susțină.

Nu știu ce-o să fac. Sincer. Mi-e groază să mă gândesc, am tot fentat întrebările, m-am tot dat eu puternică, dar mărturisesc că mi se pare că s-au tras toate cortinele, s-au jucat toate cărțile și eu rămân pe dinafară. N-am susținerea nimănui, decât a mea. Iar eu câteodată nu mai pot. Sincer. Clachez și mă ia sila și nu mai vreau nimic. După care îmi revin singurică și zic c-o să reușesc cumva.

Nu vreau să fac televizune, am trecut pe acolo.  Și nici presă. Nici măcar online. E un bullshit.

Aș vrea să lucrez într-o casă de producție faină, unde să fac regie și asistenție și producție. La scară mică, până crește mare. Mi-ar plăcea să lucrez într-o agenție de publicitate, la departamentul de creație. Mi-ar plăcea să lucrez pe platouri de filmare, dar e greu de ajuns și plata e pe proiect și banii nu prea intră (cum aștept să-mi plătească unii din noiembrie anul trecut) și trebuie să supraviețuiesc cumva.

Mă alin cu gândul că dau la master, dar cine știe dacă mai apuc?

Nu știu pe ce drum s-o apuc și evit să așez în ordine posibilele sanse. Îmi spun că trebuie să termin școala mai întâi, dar școala se termină fără mine și am impresia că tot ce a rămas e un mare gol. Că nu am făcut nimic. Că-s nimeni. Că-s degeaba. Că mai bine stăteam cuminte-n viața mea și făceam presă sau contabilitate și acum viața era altfel.

Bleah. Iubesc regia! Nu știu dacă ea mă iubește pe mine.

HugsLovePeace
>.<

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    Evergreen
    24 May, 2012 at 6:01 pm

    Am terminat Jurnalism și acum termin regie de film și tv :)

  • Reply
    turism
    24 May, 2012 at 1:30 pm

    Daca nu te superi ca întreb, ce profil si ce facultate urmează sa termi?
    Întreb pentru ca se poate dovedi utile astfel de informaţii pentru mine.

  • Reply
    Looking for a job « Evergreen
    23 May, 2012 at 9:02 pm

    […] Se termina sesiunea. Se termina si scoala Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted on miercuri, mai 23rd, 2012 at 9:01 pm You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. « M-aș lua să mă tot duc […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.