Esecul nefericitului este acela de a constientiza neputinta in fata destinului. Am mai zis-o. Totu-i hazard!
Probabil ca, uitandu-ma inapoi constientizez adevaruri negraite, inca. Probabil ca nu voi avea prea curand curajul sa le spun. E teama aceea care ne inchide gurile, e teama aceea de a nu pierde acel ceva, care oricum, nu-ti apartine. Nimic nu-ti apartine, nici macar viata pentru ca oricum te lasa ea cand are chef. Asa ca, esti un pustiu in pustiul hazardului. Poti sa visez, dreptul asta nu ti-a fost sterpelit de ratiune…inca.
Ma gandeam ca as vrea sa-mi vad capatul firului. Si nu pentru ca asa as putea sa fac mai bine sau mai rau, doar as vrea sa vad care mi-e finalul…si as vrea sa am puterea sa rad isteric de mine insami. De fapt, as vrea o calatorie in timp – dintotdeauna mi-am dorit sa pot sa ma dedublez si sa ma privesc in timp ce-mi traiesc himerele. Cred ca asa as putea face corecturi mai drastice cu mine.
Partea cea mai grava a situatiei este ca " sintem izolati pe vecie, cel putin asa se pare, in globul minuscul al vietii", Fowles.
Si de aici claustrofobia… ma gandeam ca sunt prinsa cu lanturi groase si cu panze de paianjen in propria-mi viata si ca-s mediocra si neputincioasa si nu pot iesi. Asta ma sperie teribil. Incapabilitatea de a pasi in afara globului si de a-mi pastra esenta. Oare, iesit din viata ta mai poti fii tu? Adica, n-ai mai avea acele coordonate ( trecut ) dupa care sa re ghidezi, n-ai mai avea nici inceput, nici punctul de echilibru, nici sustinere…nimic. Atunci…cum ar mai fi? Cred ca asta inseamna cu adevarat libertate…sa poti fii tu insuti in afara oricaror bariere…
Mi se pare fascinant sa nu mai ai un rost anume, sa nu te mai gandesti la menirea ta, sa traiesti pur si simplu in afara globului, ca intr-o piesa de teatru, sa joci rolul care te face sa simti si sa nu te mai opresti niciodata…
Oh, dar asta-i nebunie!!! Imi spune alter ego-ul meu. Cum sa traiesti in inconstienta, in neant? Cum sa traiesti fara acele coordonate care pana la urma iti construiesc eul…?
Oh, asta-i nebunia cea mai dulce…imi zic eu…
Iar logica gaurilor din mine nu exista…
Pur si simplu…
Nu ma invat minte niciodata!
Trandafirii albi isi valseaza petalele in bataia vantului…
2 Comments
jenniord
17 May, 2008 at 8:35 ameu as vrea dar nu ma srtaduiesc prea mult sa-mi fac viata mai placuta in cel mai natural sens ;sa am prieteni adevarati in jur,sa fiu alaturi de o persoana care ma iubeste si cu care sa simt ca as vrea sa fiu nedespartita toata viata,sa ascult muzica ,sa ma plimb in natura,sa-mi simt corpul si sufletul saturate de placut si armonic .Ar fi perfect si suficient daca ar fi toate acestea,m-as simti cu adevarat fericita
greenfield
17 May, 2008 at 8:20 amEu n-am vrut niciodata sa-mi stiu finalul, incursiuni in trecut am mai facut, am vazut si inteles diverse lucruri, dar in viitor n-am facut investigatii. Ce-o fi, o fi.