Secvente

dimineţi între vise

Bîntuie moartea. E la un pas şi rînjeşte fără sfială. E pregătită. Are ghearele pregătite să mă prindă de jugulară, dar sunt mult mai puternică decît crede ea. Nu mi-am terminat datoriile aici.
 
Nu pot.
Tristeţea se împrăştie în corp. Ca o injecţie în branulă. Umblă cu viteza luminii şi parcă-mi plînge fiecare celulă, de dor, de viaţă.
 
Cînd plouă prefer să fiu în casă. Nu mai văd romantism în ploi ci doar umezeli inutile ale ochilor. Nu mai văd feţi frumoşi rupţi din basmele ridicole şi nu mai cred în cai albi cu aripi.
 
În fiecare zi am un plan. Nu-mi iese niciodată acest to do list. Aş vrea să nu-l mai am şi să-mi iasă toate.
 
Mi-am conturat idei. Le-am creionat printre somnuri nereuşite. Aşa e, eu cînd nu-s eu, mă apucă insomniile şi degeaba beau ceai pentru somn liniştit… porneşte din alte părţi care nu pot fi alinate cu ceaiuri… încă mai am problema cu oamenii… de fapt, cu presupuşii prieteni care te scuipă-n ochi cu prima ocazie… pe ei nu-i mai vreau.
 
În ianuarie plecăm în Budapesta. Ana şi cu mine. E ziua ei şi-o sărbătorim acolo. 
 
Visez la Londra. Visez la bebluşi. Visez la noi pe-o altă parte a lumii, unde oamenii nu se mai înghesuie în metrouri, unde frunzele pică pe ritmuri de Chopin, unde toamna nu plouă, unde mă strîngi tare de mînă şi  cerul se luminează.
 
Aş vrea să dispar pentru o zi… fără să mă simt vinovată de acest egoism.
 

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Ralukaaaaaaaaa
    20 October, 2008 at 11:04 am

    Bebelusi? Ce ai femeie? Ti-a sunat ceasul biologic? ;))

  • Reply
    kosmin
    20 October, 2008 at 7:53 am

    Din cand in cand este bine sa evadam din cotidian, chiar daca acest lucru presupune simpla lectura a unei carti sau o plimbare in natura.

  • Reply
    eightmode
    19 October, 2008 at 11:24 am

    Nu stiu.. Ar trbui sa se inventeze un spary anti-moarte cum exista si anti-tantari,muste,etc. :) Ti l-as recomanda cand vei fi secata de putere sa mai lupti cu moartea. Ma bucur ca te-ai apucat iara sa postezi. Te mai astept si pe la mine.
    O zi buna, mai bine zis noapte buna… in continuare !

  • Reply
    Dias71
    19 October, 2008 at 1:28 am

    E frumoasa Budapesta, iarna !
    Bate un vant de te muta din loc si-ti ingheta si respiratia , dar tot e frumos.
    Inceraca sa alungi tristea gandindu-te la calatorii. Situatia reala nu se schimba,nimic nu se repara nici daca esti trista nici daca nu. Si atunci mai bine alunga tristetea. Evadeaza in amintiri de calatorie . E tot un fel de-a disparea…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.