nu ma inhiba … moartea

     Sunete mute intr-o bezna nemernica. Nu-i pic de lumina. Simt buze care-mi ating lobul urechii, dar totu-i mut. Parca sunt personaj intr-un film prost regizat. Incerc sa inteleg din fluctuatiile respiratiei, dar niciun gand nu ma apropie de ceea ce-ar putea fi. Ciudat. Tin ochii larg deschisi si afara-i zi dupa calculele mele. Si mi-e cald. Desi inca-i iarna pe poteci. Si-s sufocata de-o atingere aruncata parca dintr-o alta dimensiune. Nu ma zbat sa scap. Nu-i a buna cu intunericul asta. Incerc sa respir cat mai putin si sa simt buzele pe lob. Oare ce-mi soptesc in linistea aia? Nici macar nu-i excitanta atingerea. E stangace si tematoare.

     Se spune ca senzatia de orgasm e asemanatoare cu senzatia de dinaintea mortii. Asta nu ma sperie. Nicidecum.

 

    Dormitez de ceva vreme in lenjeria cea noua. E mov toata. Nu ma incumet sa ma ridic. Nu-i a buna cu durerile astea de spate. De parca am tras la jug. Care jug? Propriul meu jug.

 

    Cred c-am obosit putin. Si din cauza oboselii a inceput sa nu-mi mai placa oamenii. Niciunul. Niciuna. Am tot dreptul sa fiu revoltata, macar 10 secunde pe zi. Am senzatia ca-s singura in toata furtuna asta. Desi poate nu-s.

 

    Mi-e dor de imbratisari. Mi-e dor de un film. Mi-e dor de un pahar de vin. Mi-e dor de-o noapte. Mi-e dor de-o zi. Mi-e dor de noi si noi petrecem atat de putin impreuna. Mi-e sete si foame de tine!