* pentru ca a picat weblogul aseara
Shhhhh…vreau sa aud cum curge vinul pe gatlejul uscat.
Nu ma intreba de ce moare pentru ca n-as sti sa-ti raspund. M-am aruncat in bratele nalucilor si am visat alaturi de ele. M-am avantat cu crezare si-am ramas la fel de goala ca atunci…fix in acest moment ma simt mizerabil, mizerabil de singura…desi asta mi-am dorit: singuratate!
Am vazut ca nu mai pot sa scriu…asa cum o faceam inainte – pe azize sau pe moonchild. Imi raman cuvintele prinse in ganduri si degetele se blocheaza pe tastatura. Poate mi-e teama de ce-as putea sa citesc la final. Finalul.
As vrea sa scriu despre “barbatii” din viata mea. Sa scriu mult despre fiecare-n parte si despre insemnatatea lor in definirea mea ca om – ca ceea ce sunt acum. Dar ce sunt? Pana nu-mi gasesc raspunsul n-am cum sa vorbesc despre nimeni.
Mi-ar placea sa plec. Departe, uitata de lume. Si acolo sa-mi vars duhurile rele si sa ma intorc pura, curata…, limpede as vrea sa ma sacrifice intru regasirea eului. Mi-e dor sa citesc. Mi-e dor sa scriu mult. Mi-e dor de-o imbratisare tacuta. Mi-e dor sa ma plimb pe Magheru, seara tarziu cand se presara relaxarea peste oras. Mi-e dor sa fiu libera.
Ma simt prinsa in milioane de lanturi. Si in loc sa le gasesc deslusirea ele ruginesc pe mine.
Am goluri…de memorie, de sentimente, de viata. Cateodata ma simt atat de goala incat as putea oricand sa renunt. Ma simt inumana si lipsita de orice farmec. Mai am oare farmec?
Si recunosc ca-n toate astea e o mare doza de masochism, dar si el are necesarul lui. Uneori sunt atat de constienta de tot… si totul asta imi pare atat de strain mie… nu ma regasesc niciunde…
ceva mai tarziu…
Tot beau vin si tot m-apuca … m-agata si ma trage intr-un vartej. Mi-aprind a mia tigara si ma incanta sunetul si ascult toate albumele Placebo si toate piesele ce-ti pot crea o stare suicidala. Am primit o oferta de a mi se tine mana – sa nu dau gres la taiatul venei. Am refuzat! Pot s-o fac si singura, dar nu acum! Nu azi! Nu in viata asta! Ma gandeam sa pun capat cu toata viata mea…sa plec din toata lumea asta, din toate vietile in care am intrat si s-o iau de la inceput. Sa ma autoeduc si sa renunt la doruri…sa m-apuc serios de vin si sa ma traiesc asa…a nimanui.
Trecut de doispe’ noaptea…
Cine le mai numara pe ele, nefericirile?
Strange-ma in brate si spune-mi ca fericirea e in noi! Iubeste-ma fara prejudecati, fara trecut, fara prezent sau viitor. Iubeste-ma acum! Asa cum sunt. Demolata, urata, superficiala, aruncata, goala, singura, umila. Iubeste-ma si crede in mine! Iubeste-ma si promite-mi ca vei muta munti si vei inota oceane numai sa-mi atingi obrazul. Strange-ma in brate si lasa tacerea sa ne invaluie. Strange-ma in brate si lasa ca intunericul sa ne fie calauza…
Curge Placebo in mine si mi-e al naibii de greu sa trec de seara asta.
* azi m-am hotarat sa fiu amnezica…
azi a murit Mark…nu pot sa cred!
2 Comments
evergreen
17 December, 2007 at 11:08 am:) stiu ca nimeni nu e singur, dar doare al naibii
multumesc mult
maria
13 December, 2007 at 11:47 amscrii minunat…:-<..dar dupa c am citit asta m-am intristat..uhmmda..e o perioada grea shi pt mine…totushi..nimeni nu e singur…