Zamfir…mare…si noi doi

     Ti-am sarutat lacrima si am cazut in inconstienta. Doare! Doare tot! Sunt confuza, pierduta, aruncata, primita, iubita, urata. E furtuna in mine. Vanturi ce-mi biciuie chipul, lacrimi ce-mi ingheata obrazul, frig ce-mi intra in coaste si ma darama. Tot ma darama. Tot cade in jurul meu. Si e iures si vartej. Cad toate…toate…Cad peste mine si ma sufoc.

    Par dura. Par invingatoare. Sunt cea care pierde de fiecare data. Ma las purtata de ganduri si de sentimente si ma ucid. Ma ucid intr-un tremur al nefiintei. Sunt intre viata si moarte, intre durere si extaz, intre agonie si zambet. Si cad in mine…tremur.

     Mor florile din zambet…una cate una. Si mor siluetele din cearceaf. Mor amintirile. Imi doresc sa treaca toate. Sa le scot din mine si sa ma simt capabila sa ma dedic, sa ma ofer, sa iubesc cu totul. E nedrept!

    Imi doresc sa dorm un somn lung si sa ma trezesc in viata. Sa realizez frumusetea momentului, sa iubesc noiembrie si frigul. Sa ma iubesc pe mine asa cum am crezut ca ma iubesc…sa te iubesc pe tine asa cum meriti si cum imi doresc.