Sweet child of mine don’t cry.
" De ce te-oi fi iubind femeie visatoare…
Femeie gingasa … incolacita in jurul pieptului meu esti
Soare caprui rasarindu-mi peste umar … fara raspuns".
Ma simt mica si neajutorata intr-o stramtoare a lumii ce-mi provoaca fobii claustrofobice. Poate-i frica de inceput. Sau poate-i teama unei schimbari. Cert este ca mi-a ajuns cutitul la os si nu ma mai pot zvararcoli in tacere launtrica. In mine tip. In exterior se vad doi ochi pierduti.
Si vreau sa plec trantind o usa si deschizand alta c-o miscare de picior … o miscare perfecta de karate kid rebel. Pentru ca merit mai mult de atat. Merit mai multa viata-n vene in cele 8 ore de birou. Merit sa-mi rup degetele pe tastatura cu spirit entuziast si creativ si merit sa-mi dau banii pe carti si pe cafele necesare. Merit!
S-au adunat nemultumiri si dau p’afara. Caut sa plec. Sa renunt la pauzele de cafea in folosul altor pauze de cafea.
Enjoy life! I can’t!
1 Comment
totulsaunimic
18 October, 2007 at 4:56 am…daca te ajuta cu ceva… toti trec prin momente semanatoare cu ale tale, toti suntem la fel de slabi si la fel de puternici… toti suntem la fel si nu trebuie sa ne amagim ca, ceilalti sau cineva… este de ne invins si nu va fi atins de suferinta niciodata…
M-am amagit suferind pina am inteles …