soare de toamna

vroiam sa scriu ceva si-mi scapa. imi fuge din mine si din degete.

 

        aaaa…dap!

 

    Ma gandeam la mine. Ce mod egoist de a incepe o insemnare. Ma gandeam asa…la ce traiesc acum. N-am de ce sa ma plang. M-am schimbat mult, dar am ramas cu doruri. Doruri tot de mine. Nu stiu daca e schimbare sau este pur si simplu maturizare-evolutie. Si ma simt nestiutoare cand ma trezesc uneori intr-o ipostaza. Inot prin mine si ma minunez.

    Vineri merg la un interviu pentru un job in televiziune (prima mea iubire sau a doua – nu mai stiu exact). Caut ceva part time. Ori in televiziune ori in presa on line…ca vreau masina! Aaaa si s-ar putea sa merg pana in Londra. Ce frumooos. Londra in octombrie cred ca e bestiala. Si apoi s-ar putea Milano. Aaaa!!! Spun s-ar putea pentru ca nu vreau sa-mi mai fac sperante desarte. Ce-o fi o fi, dar e frumos sa visezi. Sa visezi putin atat cat sa nu te-ntoarca din drumul tau.

    Citesc o carte splendida…o sa-i fac recenzie in Coffee. Am terminat "Puterea prezentului" o carte care mi s-a parut fascinanta.

 

revin…cu alte noastagii