nimic e suficient?

Back from the country side…

Un mare nimic s-a petrecut…

Schimbari si senzatii pe care le-am vrut uitate, dar au revenit. Nostalgie si o multime de amintiri m-au izbit odata cu mirosul gradinii, mirosul casei si a ulitei. Bunica mea tot mai batrana. S-au implinit aproape 7 ani de cand bunicul a decis sa plece in lumea unde e numai zambet…De regasit nu am reusit sa ma regasesc pentru ca timpul a zburat ca o pocnitura din degete. A fost agitatie. Tren intarziat. Caldura. Plansete de bebelus. Tipete.

In fine, incetez sa mai aduc in mine sentimente de durere. Durerea si suferinta nu-si au rostul. Timpul s-a dovedit a fi o iluzie si ceea ce conteaza este clipa de acum. Clipa in care trebuie sa ma concentrez si pe care tre’ s-o traiesc fara sa-mi rechem trecutul sau sa-mi planific viitorul. E soare, e vara ( canicula – si ce daca?), e iz de buna dispozitie, e lene si mai sunt altele.

Nimic e suficient? E! Ca m-am hotarat sa nu mai cer atata si sa raman intr-o continua desfatare.

Sunt unele chestii care ma dor sau mai bine spus ma “jeneaza”, dar fiecare isi face propriile alegeri pe care n-am sa le mai judec. Si nu mi-a ramas decat sa traiesc.

Uite-ma ca traiesc! Si mi-e bine! Intr-un mare nimic…