Daca te-am rugat sa ramai ai plecat…
Daca ti-am promis ai primit
Daca te-am implorat sa ma iubesti ai plecat (din nou)
Daca mi-ai cerut timp ai primit
Daca m-ai atins am tremurat
Daca te-am atins te-ai excitat
Daca mi-ai cerut nemirirea sentimentului ti-am dat
Daca ai plecat ai plecat
Nefericirea e suprema. E un sentiment magulitor si plin. E complex. E durere, pasiune, cruzime, dezgust, mahnire, inestetic, dramatic, artistic, tragic, rece, ud…
Nefericire gasesti oriunde, dar exprimata in diferite stiluri. Fiecare e liber sa-si personalizeze nefericirea. La mine sta fain frumos in blog. In orice blog gasesc cate un gram de nefericire. Si ce e cu ea pana la urma. Intr-un moment de fericire esti si nefericit? Eu sunt si nefericita in momentele fericite…pentru ca stiu ca fericirea-i o clipa, pe cand nefericirea este o insiruire magistrala de clipe.
Daca ai cerut regasire ai primit
Daca am cerut tacere ai vorbit
Daca ai cerut libertate ai primit
Daca am cerut vesnicie ai fugit
Daca ai cerut fiinta mea ai primit
Daca te-am cerut cateva clipe ai tacut
Si ce daca-i primavara. Nu, nu o vad intr-un mod pesimist cu traume interioare ce abia asteapta sa dea p’afara. Nu, e doar o primavara. E doar o florarie. E doar o strada. E doar o salcie inverzita. E doar un lac mizerabil in care arunc pietre si-mi pun dorinte. E doar o mica pacaleala a sortii. E plin de umor destinul…of, al naibii de comic. Si ce daca e lumea in tricou? Eu sunt infofolita si imi urmez drumul, linistita spre casa. Si cant in mine tot felul de versuri. Sunt afona, desi uneori as vrea sa cant cu voce tare in mijlocul intersectiei.
Daca ai cerut refugiu ai primit
Daca am cerut aripi mi le-ai smuls
Daca ai cerut pasiune ai primit
Daca am cerut dor te-ai izolat
Am ramas cu fata palida si lipsita de glas si de putere. Poate era inconstienta momentului. Sau poate blocajul. Sau poate trauma. Sau poate incredibilul. Si daca tu crezi ca pe mine o cariera ma face fericita te inseli. Of, sunt un simplu pamantean. Sunt o simpla spectatoare in sala. Sunt o simpla fiinta ce-si poarta trupul printre lumi. Lumi paralele. Lumi imaginate. Lumi pierdute in spatiul sufletului.
Daca ti-am cerut sansa mi-ai trantit usa-n nas
Daca mi-ai cerut asteptare ai primit
Daca ti-am cerut mare ai tras cu pofta din tigara
Daca mi-ai cerut liniste am mituit Universul sa taca
Daca ti-am cerut o farama de suflet m-ai renegat
Daca mi-ai cerut suflet ai primit
Si daca-ti cer o secunda imi dai? O secunda…ce e o secunda in maretia timpului? Ce e o secunda in firele de nisip? Ce e o secunda pentru o mare albastra?
Nu-mi dai nimic…
Am dat eu tot!
Eu sunt Evergreen si-s nefericita de dau pe afara…
8 Comments
adrian
21 February, 2008 at 9:17 amCunoaste istoria autointuitiv, invata, descopera minunata lume, distreaza-te si invita-ti prietenii in prima comunitate virtuala de istorie aplicata din Romania. Va asteptam online pe:
http://www.adrianpopovici.eu
ganditor
8 December, 2007 at 8:54 amFericirea e sfioasa – cand o cauti, se ascunde. E mai bine ca sa te gaseasca ea pe tine, caci daca o cauti vei da de necaz. Fericirea este un mit pentru ca nu ai harta pentru a o gasi, ci trebuie sa o descoperi dupa lungi eforturi.
Nu cred ca nefericirea este un sentiment plin, ci mai bine spus un gol care te doare. Bucuria, care este implinirea sufletului, este mult mai plina, insa nu poate fi analizata, ci doar traita, pentru ca altfel ar disparea…
Ingrid
7 March, 2007 at 5:58 amSensibila deslusire
evergreen
6 March, 2007 at 5:14 am@ piticu…ha! sunt o cafea delicioasa, dar nu ai de unde sa stii ca pe mine nu ma chemi cu tine cand iesi in oras.
imi tii morala fata-n fata sa am dreptul la replica
:*
piticugras
6 March, 2007 at 1:12 amnefericirea e un kk. stii la fel de bine ca si mine asta. data viitoare sa nu mai fi aiurea de copila.
stiai si asta dar ai vrut tu sa iti bati un cui in frunte. ete. iti sta bine. bine ca ai invatat sa schimbi. de azi inainte sa fi o cafea mai buna. da?
evergreen
3 March, 2007 at 1:16 ammultumesc dle Kolonel, stiu :)
asa este…suntem inselati de mii de miresme…
mufy
2 March, 2007 at 11:04 am"Fericirea se afla mereu la indemana noastra,la picioarele noastre,ca o floare de camp,nu trebuie decat sa te apleci ca s-o culegi.Dar mai mereu ea este inconjurata de multe alte flori,care ne inseala cu parfumul si culoarea lor,asa ca de obicei, alegem altceva decat ar trebui,intinzand mainile prea departe."
Kolonelul
2 March, 2007 at 9:32 amFrumos, evergreen, frumos…