La un metru sub pamant.
Am cazut. Sunt ascunsa. Nu exista nimeni in jur care sa-mi scuture pamantul. Il am peste tot, in ochi, in gura, in mine, in unghii. Racai sa ies. Nu pot!
Sunt la capatul tuturor limitelor impuse de sensibilitatea umana.
E aproape imposibil sa zbori cu o aripa franta.
Simt cum imi fug toate.
As vrea sa pun o pauza. In tot acest timp as vrea sa atipesc pentru vreo 5 zile, apoi sa ma trezesc sprintena si gata de drum- cu ambele aripi sanatoase.
Trec prin cea mai grea perioada…de pana acum si sincer nu cred ca fac fata singura. Mi-e dor de mine si de gandurile mele. Mi-e dor si ma doare fiecare amintire, ma doare constienta timpului trecut si ireversibil.
Nu pot sa renasc ce-a murti odata…
Si ma injunghie mii de ace in cap…
5 Comments
evergreen
1 December, 2006 at 1:21 am:)) multam ma nonentity :)) pooopik dulce
nonentity
30 November, 2006 at 11:16 amchiar asa limbricule – mue! :))
pup fata mea
evergreen
28 November, 2006 at 8:55 am@* marsh de aici!
*
28 November, 2006 at 7:00 ammori!
cineva care s-a regasit in
28 November, 2006 at 6:46 amDe unde si de ce atata deznadejde pe chipul si sufletul tau?