Sa nu aud un sunet…orice ar veni din afara mea mi-ar distruge echilibrul. Si orice picatura de ploaie in intuneric si-ar intensifica, caderea, as tremura dintr-odata…Nu stiu ce am, ba am o vaga idee, dar mi-e greu sa vorbesc despre asta, tot ce vreau e sa stau departe de toata lumea.
Sa nu simt nimic, orice vibratie mi-ar scade dorinta de singuratete.
Sa nu cred un cuvant. Sa tac pana ma plictisesc de ganduri.
Sa ma lasi in voia mea, sa nu-mi pui o sumedenie de intrebari, sa nu ma provoci sa ma explic…sufletul nu mi-l pot povesti si oricum nu stiu cat meriti.
Sa nu mai cred in iluzii, sa nu mai visez la mare, munte, singuratate sau putere absoluta. Sa renunt la entuziasm, oricum sunt singura in toata treaba asta.
Sa nu mai intru in depresii, e inutil, oricum nu rezolv nimic, oricum am ajuns sa ma cenzurez, eu, blogul meu, prietenii mei, familia mea… absolut tot e o mare cenzura.
Sa am curaj sa-mi inchid telefonul, sa fug in Campina sau oriunde altundeva sa dau un singur sms ca “sunt bine!” si atat, sa strabat strazi necunoscute, sa nu-mi pese de trecut, sa nu vreau mai mult, sa nu-mi fie frica.
Simt nevoia s-o las balta, sa renunt, oricat de ideal ar fi simt ca nu mai am locul meu, poate e si gelozie, poate e si complex, poate e prea repede …
Liniste! Ma izolez pana joi!
1 Comment
raggio
11 July, 2006 at 6:24 amSă nu accepţi singurătatea prea mult timp. Plz. Acum sunt eu egoistă:) Nu o să mai stau mult în cămin şi vreau să mai vb. pe net. Lasă iluziile la locul lor, doar ele ne salvează:) Te pupici!