acum…

Nici 7 cosmaruri nu-mi pot explica starea de acum. Nici 7 mari si 7 tari nu-mi pot stergre frustrarea. Ce simt? Iluzii pierdute, abis, galben pal si starea asta de amorteala si delir . Si cum de am ajuns aici? Si cum de am lasat viata sa ma invinga? Toate se rasfrang asupra noastra…nu am nimic, doar ca ma doare tot, doar ca as bea bere si as fuma pana la epuizare. Nici timp de plans nu am avut. Nici timp de remuscari, incerc sa ma imbarbatez.

Asta e hopul. Va fi bine va fi rau… asta vom afla candva. Nici timp, nici spatiu, nici cald, nici frig…

“Change your heart, look around you… everybody is gotta learn sometime”

Poate e momentul care va schimba. Poate e incredibil. Poate e de dat la stiri. Noi… am murit, odata cu vara si cu lancezeala asta cruda, odata cu trupurile astea frante la rastimpuri, odata cu dorul de mare.

 Nimic nu-mi alina nimic… nici cuvinte nu-s de-ajuns…poate doar o seara in bezna si fagaduieli.

Macar eu am cui sa ma plang, macar are cine sa-mi planga de mila, dar el …