Realizez ca imi este din ce in ce mai greu sa ma exprim prin cuvinte . Acum apreciez tacerea . Apreciez o mana ce-mi gadila fruntea incretita , un zambet , o mangaiere . Cuvintele nu ma mai ajuta . Nu ma mai satisfac .
Realizez ca ma indragostesc de fiecare autor pe care il parcurg , poate din cauza lacunelor , poate din cauza dorintei de a absorbi fiecare idee , gandire , sentiment .
Ma pierd adeseori prin mine . Sunt ca un labirint nedeslusit … si mai am pretentii sa fiu inteleasa . Niciodata nu am sa fiu capabila sa ma exprim pe mine prin cuvinte … imi este atat de greu sa ma caut si sa ma explic … sunt constienta ca oricat mi-as sustine cauza niciodata nu am sa fiu aceeasi . In afara principiilor ce sunt in mine , de care nici macar nu-s constienta cand iau o decizie , restul e pura fictiune . E moment . E amintire . Nici macar sufletul nu mi-e clar .
Imi tremura carnea si respiratia devine din ce in ce mai grea . Chipul se schimba radical . Mana incepe sa tremure si sa devina alba . Obrajii scursi de sange incep sa tremure . Inima bate asurzitor , ochii devin din ce in ce mai nesiguri , glsul isi schimba timbrul , pana si firele de par se schimba intre ele .
Vreau sa fiu capabila sa renunt la mine pentru mine . Sa ma regasesc si sa o iau de la capat . Sa cunosc mai multe . Sa nu-mi fie jena …
1 Comment
Azul
18 March, 2006 at 11:30 amUneori cuvintele sunt de prisos…