Untitled23.06

        Nebunii vor fi pînă ce nu va mai exista normalitate sau cuvînt care să reprezinte această stare.

        M-am dezobişnuit să mă mai gîndesc la gînduri care-mi induc stări. E senin şi atît. Nu-i nevoie de întrebări şi de lamentări. Te-am uitat. Te uit în fiecare zi, puţin cîte puţin. Îmi surîd clipele de azi. Pe de altă parte am frici. Frici mari. Nebănuite. Şi tremur noaptea în tăcerea gîndului meu. Aşa sunt eu. M-apucă panici inexplicabile şi încep să simt chestii ciudate. Mda, ca nebunii. De fapt sunt chestii ştiute, dar scoase la iveală vara.

        De fapt visez să ne mutăm la o casă cu gradină. Acolo aş putea găsi liniştea. În minte şi-n suflet. Şi probabil, odată cu asta echilibrul.

        Undeva ştiu de unde mă apucă – sunt paranoică :))), dar tre’ să găsesc şi soluţii pentru apucăturile astea că nu’s nici normale şi nici sănătoase. Da. Am o mie de întrebări la care încerc să găsesc răspuns… şi de data asta nu-s singură.

        Parcă cineva are o păpuşă voodoo cu chipul meu…noroc că eu nu cred în chestii din astea… şi nu mă afectează cîtuşi de puţin.

        Îmi lipseşte marea şi dimineţile firave în care mă trezeam greu.