Alerg cu tălpile goale pe pietre ascuțite. Alerg la risc. Dacă o fi să fie, va fi. Cumva. Moralitate îndoielnică? Se poate. Decadence could be my second name? Not. Am fost fetița cuminte cu fetișuri ascunse. Sunt roșcata care nu va putea niciodată să zâmbească pervers. Nici măcar în glumă.
Instabilă. Și mă plac într-o oarecare măsură, când mă privesc în oglinzi care dezvăluie doar bucăți. Îmi place că zic ceva, dar vreau altceva. Că cer corzi de siguranță, dar prefer zborul la liber. Îmi place că mă perpelesc pe plajă, c-o bere-n mână, ascultând portishead și cerând a reason to be a woman. Doar această ipostază mă face să fiu femeie.
Îmi place că uit.
Număr palme de la soare până spre orizont. Peste două ore apune. Să apună! Să apună toate! Cine-s eu să le tot resuscitez? Vreo entitate cu puteri supraomenești? Nu. Mica Sirenă eșuată pe țărm. Le cântă marinarilor, dar ea nu vrea marinari.
Am vrut să păstrez povești întregi, dar am rămas cu bucăți de puzzle-uri. Pe ele nu le mai tatuez pe corp, rămân pe retina inimii. Mda, și inima are retina ei.
Praf de stele.
Aș vrea să nu te fi avut niciodată. E trist știu. Dar acum asta aș vrea. Mâine am să te iubesc la loc.
În aceeași cheie melancolico-evergreenească: I hope you’re feeling happy now / I see you feel no pain at all it seems / I wonder what you’re doin’ now / I wonder if you think of me at all…
Enjoy your life
HugsLovePeace
>.<
No Comments