Confesiuni

Într-o lume nebună

Într-o lume nebună de tot mă opresc douăzeci de minute și privesc în gol. Oare cum se respiră? Lumea a devenit brusc un bob de orez. Oare cum se respiră, știe cineva? Nu știe nimeni, nu răspunde nimeni.

Mi se derulează zeci de gânduri pe secundă. Am trecut în revistă tot răul pe car mi-l pot imagina. S-a oprit un pumn în piept. Cele douăzeci de minute nu mai fac parte din mine, se duc departe în Univers.

De unde o apuc? Știe cineva cum se dezleagă un nod din gât? Pot să caut pe google, sigur a mai pățit cineva. Nu știe nimeni, nimeni nu vorbește despre pumni în piept și noduri în gât. Lumea se bucură.

Reușesc să-mi amintesc că trebuie să inspir și apoi să expir. Încep să se așeze lumi peste lumi. Răul nu e atât de rău. Mă ridic de pe podea. Am știut dintotdeauna cum să mă ridic de pe podea.

Zăresc la apus de soare o umbră fină de căldură.
Oare tu-mi ești mie dragoste infinită?
Rămân cuminte să te aștept, vino când vrei, pun de-un ceai.
Iubire pură, poate așa reușesc să învăț cum e viața.
Astăzi.


You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.