Confesiuni

Io am senzația că viața vrea să mă deprime, dar mă țin tare

Brăduți împodobiți și cupluri care se pupă zgomotos prin stații.

E decembrie și e iarnă și eu umblu-n pantaloni scurți. Nu mi-a zis nimeni că e frig ca dracu. Și nici eu n-am intuit că e vremea căciulii și a mănușilor. Ori poate tânjesc să stau 3 săptămâni la Vamă la rulote până zice ficatul piua și nu-mi dau seama de viață.

Sunt cumva derutată de când am revenit pe meleagurile capitalei. Mi-am făcut program de hălăduit prin cluburi și băut cu oamenii pe care nu i-am mai văzut de secole, parcă. Apoi trăim și vedem.

Aștept zăpada, poate așa-mi vine mintea-n creieri și pun și eu haină de sezon. Plus că anul ăsta mi-am propus să învăț să mă dau cu placa.

Lumea intră-n depresii. Vrea relații și iubire. Repet aproape obsesiv că mi-e bine-n viața mea așa cum e ea. Uneori mă întreb dacă e totul mecanic sau e adevărat. Că nici eu nu mai știu exact.

Pregătisem o postare mișto despre bărbatul pe care mi-l doresc și despre niște chestii pe care le pot așeza ca și zicale de căpătâi. Așa de inimă vânătă de frig. Dar mi-a fost lene să tastez că parcă tot acolo ajung de fiecare dată. Și nici măcar nu știu exact ce și cum, parcă mai bine nu aflu nimic. Și le-am uitat.

Mă văd cu un om pe care nu l-am văzut de secole. Mă întreabă de Puștiu. Zâmbesc și-l anunț că ne-am despărțit de doi ani. Își cere scuze. Mă întreabă uimit, doi ani? Îi spun că din câte știu e bine, cu familia lui nouă. Îmi zice că ce-i al meu e pus deoparte. Râd. Zici că e mama. Spun în sinea mea că nu cred.

Deci nu cred că ce-i al meu e pus deoparte. Cred că n-am. Alții au. Găsesc. Se înțeleg. Se căsătoresc. Fac copii. Eu n-am. Și nu mă plâng, nu mă victimizez. Încep să accept un adevăr. Eu n-am sufletul ăla pereche din povești. L-a călcat tramvaiul. Și ce rost are să tot sper că apare? Pe bune? Cu ce mă ajută?

Mai rău mă deprimă.

Și nici nu pot s-o ard așa artisto-depresiv și să ies să agăț și să-i aduc acasă. Că la mine e cu din alea să ne conectăm creierii și chackrele și chi-urile, nu merge așa tam nisam ne călărim. Sunt de modă veche, habar nu am. Chiar nu m-am updatat cu valorile pentru secolul ăsta.

În rest sunt un om împlinit, dar cică iarna e bine să te combini că e frig și-s sărbătorile și ești tolerant și nu te mai enervezi pe omul de lângă când dă cu mucii în fasole. Dar nu mă pot combina pe sezon. Și cică vara te desparți ca să te bucuri de prospături. Eu vara o ard dubios că atunci mă ia cu emoții din alea de iubire.

Deci n-am al meu pus deoparte, dar recunosc cu mâna pe coasta înfrigurată că aș vrea să fiu cu cineva zilele astea. Să mă pup și să mă țin de mână și să mă enervez că nu-mi răspunde la telefon.

 

Altfel, viața e mișto. Fiți fericiți cu ce aveți că poate fi mai rău.

Deci să ne pregătim de sărbători. Ura!

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    joker
    15 December, 2012 at 7:49 pm

    super tare:nu dai doi bani pe niciun fel de relație! Lași impresia că la câtă pâine există pe piață poți mânca până la sfârșitul vieții liniștită alte produse de panificație.
    :)

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.