It’s all about the loop

Parcă-s o casetă derulată cu pixul, ce s-a blocat în casetofonul cu luminițe. Ele se aprindeau cândva pe ritm.
Vine vremea când ne vom putea întinde pe asfalt, putem dormi nestingheriți.
Și ne putem uda la tălpi când fierbe cerul, cu apă de ploaie.

Nu am ritm.
Sunt prinsă-n același și același balon. Nu urcă, nu coboară, nu face poc.
Unii mă acuză că gândesc prea mult, alții că am timp prea mult. Ce să-i fac dacă-mi pasă cum bate vântul? Dacă sunt însetată de căutări? Cum să fac să trăiesc altfel? Nu am în configurație altfel.

Uneroi aș vrea să vină cineva să-mi spună ce să fac. Să-mi dea rețeta prin care să-mi găsesc liniștea interioară.
Nu vine nimeni. Ba, pleacă toți.

Cică mă atașez prea tare de oameni. Apoi cică nu sunt în stare să păstrez prietenii.
Nu înțeleg nimic.

Peste câteva săptămâni mă întind pe plajă. Și atunci n-o să-mi pese de nimic. Nici de cum bate vântul, nici unde ne ducem după ce murim, nici unde mi-e iubirea. Plaja aia mă va vindeca temporar de toate fricile. Și-o să dorm.

Cu bine,

Foto: Dan Oara