Confesiuni

Iubește-mă pentru ceea ce sunt și atât…

Știi ce n-am priceput noi doi la vremea respectivă? Că ne-ar fi fost mai bine în doi, dar ne-am încăpățânat să ne fie bine separat. O vreme ne-a fost al dracului de rău. După care a venit și binele. Știi ce m-a dezamăgit? Că oribiți de furie și gelozii am pornit o bătălie. Ca doi dușmani aprigi. Am uitat esențialul, că noi doi trebuia să fim pe aceeași parte a baricadei. Ăsta e motivul pentru care oamenii se despart, uită ce au văzut interesant la celălalt și se chinuie să-l transforme. Ca mai apoi să nu-i placă. Și să ajungă la decimare. Pasională. Viscerală. Bolnavă.

Știi ce am realizat eu? Că multă vreme am crezut că e mai bine ca tine decât ca mine. Că acolo în palatul tău bine ferecat, deși e frig ca dracu, e safe. Că e bine să te ții departe și că e bine să eviți emoțiile și că oamenii ca mine sunt slabi și vor pierde întotdeauna. Nu știam ce, dar aveam senzația că pierd. Nu e mai bine nici ca mine și nici ca tine. Nu există o teorie universal valabilă, ci există ființe care trăiesc. Pur și simplu. Și pur și simplu nu-ți mai regret absența.

Mi-e drag să te văd. Și să vorbim. Și să râdem. Mă simt liberă în prezența ta. Și-mi pare rău că am fost prea imaturi să ne vedem de un drum. Dar noi doi am crescut unul în mâna celuilalt. Și ne-am iubit frumos.

Am trăit șapte zile nebune. Oricând ne vom întoarce la zilele astea, vom spune uau! Știu că mă încăpățânez să nu mă leg strâns de tine. Și știu că uneori sunt prea rațională pentru ceea ce însemnăm. Și n-o fac din victimizare, ci o fac pentru că nu vreau doar să consum. O fac pentru că mi-e teamă că se termină… așa că iau totul în doze mici și fără nicio perspectivă. Și e bine, e cel mai bine…

Nu cred că oamenii încheie capitole atunci când spun c-o fac. E aproape imposibil să se sincronizeze atât de bine momentele, dar e un început. N-am încheiat nimic și nici n-am început nimic. Merg înainte încadrată de niște cifre noi și doar atât. Nu mai am disperarea timpului pierdut, ci relaxarea că tot ce îmi trebuie vine. La momentul potrivit.

Aș fi vrut să am pofta povestitorului și să scriu de Târgu Mureș, Toplița, Păltiniș, Revelion, muzica faină pe vinil, clătite cu ciocolată și banane, bere nefiltrată, tango în bucătărie, artificii, nicio dorință, wii, baricadați între patru pereți, somn, lenevit, filme, dar îmi lipsește. A fost perfect!

Nu vă urez nimic. Fiecare știe ce vrea și ce are nevoie. Eu sper să aveți răbdarea să le obțineți.

La mulți ani frumoși Anette! Te iubesc tare!

HugsLovePeace
>.<

 

Foto 

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.