Confesiuni

Iubire cu termen de valabilitate

Mă dori și doare.

Poate nu vedem, dar suntem proiecția fiecăruia despre celălalt.
Poate nu simțim, dar jucăm separat pe scena celuilalt.
Poate sufletele noastre s-au împerecheat prea târziu.
Poate ăsta e doar un somn și mâine dimineață mă trezesc lângă tine.
Și nu ne-a expirat zâmbetul.

01-Alexeieff--illus.-for-Adrienne-Mesurat-by-Julien-Green--1929

Când am ajuns în punctul ăsta? Și cum scap de tot ce mă bântuie? Cum te las? Cum trag cortina? Cum deschid ochii? Cum respir sub apă?

Să nu te îndrăgostești de mine, îmi spui. Am auzit cuvintele de atâtea ori că au valoare zero.

Să nu mă lași. Să nu-mi promiți. Să nu dispari. Să nu mori. Să nu mă lași. Să nu-mi promiți. Să nu dispari. Să nu mori.

Cea mai dureroasă experiență este atunci când realizezi că stai într-o cușcă. Și că te sufocă lipsa spațiului, dar te înspăimântă universul. Și stai și adulmeci de la distanță viața. Și viața nu are răbdare.

Trăiesc o durere acută în piept. În fiecare zi. O ascund, uneori vicleană, în spatele zâmbetului, șuviței albe sau mersului împrăștiat. Adevărul e că am obosit. Că m-am lăsat prea mult în ceilalți.

Mi-e dor să dorm somn cuminte. Mi-e dor de senzația de bine. De senzația că nimic nu mă doboară. De gândul că în spatele suferinței există altceva. Mi-e dor de dorința de vindecare. Și de putere. Mi-e dor de ignoranța cu care mă trezeam în fiecare zi. Mi-e dor de nepăsarea tânărului neștiutor. Mi-e dor să nu cunosc. Să zac într-o stare de plutire. Să mă uit la fluturi. Să visez că în spatele zidurilor stă altceva. Stă basmul.

Ce mă liniștește și înspăimântă e că murim. Și că atunci toată durerea asta nu va mai fi.

Mă uit în ochii tăi printr-un ecran murdar. Și mă înfurii că ai avut grijă să bifezi fiecare vis avut cu mine. Și-apoi mă liniștesc. Te-am iubit cu tot ce-am avut mai bun și mai rău, mai angelic și mai păcătos. Te-am iubit cum am știut eu mai bine și-am dat în tine cu forța femeii rănite. Mă uit în ochii tăi și-aș vrea să-ți spun că iubirea noastră a avut termen de valabilitate, dar că încă mă doare cumplit abandonul tău. Parcă ai fost o fantomă. A rămas rece o bună parte din mine.

Știi ce înseamnă să te trezești în fiecare dimineață conștient de nefericirea lumii?

Foto

 

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    Gabriela Kölcsei
    22 May, 2014 at 10:15 am

    “Cea mai dureroasă experiență este atunci când realizezi că stai într-o cușcă. Și că te sufocă lipsa spațiului, dar te înspăimântă universul. Și stai și adulmeci de la distanță viața. Și viața nu are răbdare.” Ma duci cu gandul la versurile Alexandrinei : Ursii albi la geam demult ma urmaresc,/ deloc nu ma amuza viata dupa geam/ursii se intreaba – cum oare mai traiesc? .
    Mi se intampla des sa-i fredonez cantecul in timp ce privesc viata si intre mine si viata e un geam. Viata e afara, inauntru ma sufoc, dar afara simt ca-mi pierd echilibrul, parca se misca pamantul sub picioarele mele si oamenii vorbesc prea mult si mult prea tare.

  • Reply
    BrokenBird
    14 May, 2014 at 2:52 pm

    Mi-e dor de inocența zilei de ieri…

    • Reply
      Evergreen
      14 May, 2014 at 2:53 pm

      :)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.