Iubire din iubire

Încerc să temperez ritmul cu care m-am obișnuit.

Mă cunosc de 34 de ani și uneori mă surprind. Oare mă cunosc? Îmi știu toate fricile, mecanismele de apărare, stilul de fugă, stilul de depresie temporară, stilul de depresie de lungă durată, emoțiile, zvâcul din piept. Fac periodic introspecții despre cine sunt și de unde vin. Și totuși, viața e atât de imprevizibilă că reușește să mă surprindă, oricât de pregătită aș fi.

Am pus capul pe pernă și-am zis că uneori aș vrea să fie mai simplu. Sau să am o pauză de bine. Pauza aia în care viața e așa cum o știi, în care nu apar neprevăzutele, în care ai impresia că te-ai plictisit. Pauză aia care te sperie că ai impresia că după binele ăsta va veni ceva foarte rău.

Iubire din iubire. Uneori sentimentul ăsta e ultimul fir de ață de care mă agăț. Când nimic nu mai are sens sau când sunt în fața unei mări de angoase, întind timid mâna să ating puțină lumină. Și lumina e acolo. Nu e o salvare romantică de film american, nu e epic sau de scris în cărți. Dar nici nu e nevoie să fie. Uneori ajunge să știu că dacă întind mâna, ating lumina.

Kilometri de viață parcurși cu tălpile goale
Am ajuns la o pădure verde, verde
Zori de august se plimbă agale pe corp
Iubire din iubire dau mai departe.
Mișcă-n mine cu un dor neștiut vreodată
Iar și iar,
Rotocoale de lumină caldă.