Iubire, iubire, iubire…

Cred că ce încearcă să ne spună lumea, cu tot cu filozofii ei, este că atunci când susţii că te-ai îndrăgostit, puterea iubirii este să anihilieze egoul. De fapt, asta e frumuseţea, că sentimentul ăsta atât de la îndemâna oricui bate la fund marea noastră problemă.

Cred că încearcă să ne spună că atunci când susţii că iubeşti un om nu intri în competiţie cu el, nu se contorizează viaţa… care arată mai mult, care spune mai multe te iubescuri pe zi, care e mai atent la celălalt, care face gesturi, care-şi aminteşte nu ştiu ce răhăţel, care e mai spre sacrificiu şi mai dedicat celuilalt.

Nu-şi notează numărul contradicţiilor sau numărul nopţilor dorimite separat. Nu prea există… într-un sistem de doi, aşa cum se tot scrie-n marile cărţi, cei doi sunt unul şi convieţuiesc în armonie. Nu, nu pentru că unul e mai slab şi se lasă călcat pe cap sau că e mai prost sau că nu vede, ci pentru că cei doi realizează că într-o relaţie nu este vorba de cine e cel mai bun, ci de o echipă bună.

Mă gândesc de câteva zile la postul ăsta… şi nu ştiam cum să-l apuc… de unde să încep şi cum să închei, cum să-mi găsesc o coerenţă în idei… nu contează, scriu cum vine… pur şi simplu.

Când alegi un om ca fiind iubit de tine, îl iei cu tot ce are şi iubeşti fiecare bucăţică din el. Îi iubeşti trecutul cu toate iubitele care i-au trecut pragul inimii sau doar al pielii. Fac parte din omul tău. Îi iubeşti defectele oglindite şi-n tine şi accepţi că nimeni nu-i perfect şi că defectele acelea îl fac să fie el, omul ales de tine. Îi iubeşti şi răceala şi mahmureala şi ieşirile cu băieţii şi chiar şi şosetele murdare uitate-n colţ, pentru că înţelegi că nu face lucrurile astea ca să te rănească, ci ca să trăiască. Pentru că înţelegi în forma de doi în unu se păstrează individualitatea, aia de care te-ai îndrăgostit şi că fiind agresivo-pisăloagă sau motivaţionalo-urâcioasă nu faci decât să-l îndepărtezi de tine.

De câte ori te-ai trezit urlând pe nu ştiu ce problemă? Una interpretată fals, că în realitatea voastră această discuţie n-are absolut nicio valoare. De câte ori te-ai simţit abandonată, uitată, neglijată? De câte ori ai vrut să pleci sau să plece, uitând că el e al tău şi tu eşti al lui, uitând că mai presus de urlete şi groază este iubirea caldă care v-a apropiat. De câte ori n-ai dat cu piciorul de podea că n-a făcut ce ai vrut tu, dar în iubire nu este despre ce vrei tu, ci despre doi… despre ce vreţi amândoi.

Când iubeşti vrei să fii scut şi sprijin şi buze dulci pentru celălalt. Şi el pentru tine. Vrei să-i alini durerea, să-l protejezi de lume, să faci o echipă cu sufletul pereche şi nu să dai cu el de toţi pereţii.

De cele mai multe ori iubirea trezeşte în noi furie şi probabil furia asta vine din teama că nu suntem suficient de buni pentru celălalt sau suntem prea buni, poate furia vine totuşi din frica de a nu rămâne singuri. Atunci devenim bestii. Eu am fost o bestie ticăloasă şi mi-am distrus sistematic toate iubirile. Le-am sabotat cu crize, frici, demenţe, obsesii, disperări. Şi ele au plecat, nu şi-au găsit locul la mine-n piept.

Oamenii potriviţi se găsesc, unul aduce pasiunea şi celălalt pragmatismul, unul aduce orientarea spre afaceri şi celălalt lucrurile distractive, unul vine cu ideea de comunicare şi-l scoate şi pe celălalt din cochilie. Nimic nu e întâmplător şi oamenii nu se găsesc de-aiurea, fiecare vine să-l potenţeze pe celălalt şi să-l facă să vadă un adevăr propriu menit să scoată la iveală lumina. E nevoie ca noi să lăsăm deoparte fricile şi temerile şi egoul şi să fim deschişi, indiferent dacă ne-o luăm în freză sau reuşim… e nevoie ca noi să ne lăsăm să vedem iubirea şi lumina din fiecare.

Nu ştiu dacă voi putea iubi vreodată pur… cuminte, blând, cu efect vindecător. Nu ştiu dacă odată cu iubirea se vor naşte în mine compasiunea, îngăduinţa, bunătatea, conştiinţa că suntem doi şi că suntem pe aceeaşi baricadă. Nu ştiu alţii cum fac, dar eu ştiu cum nu mai vreau să fac…

– am tot spus în stânga şi în dreapta că iubirea, contrar tuturor mărturisirilor siropoase, nu e suficientă. ei bine, când ajungi să-i înţelegi menirea, atunci îi înţelegi şi puterea. de fapt, iubirea e arhisuficientă dacă reuşeşti să înţelegi ce presupune ea, te face să găseşti soluţiile şi-ţi dă puterea să rămâi alături de omul tău, indiferent de probleme… 

 

cu iubire,

evergreen

Foto