Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Iubirea vieții altcuiva

Am auzit-o într-un bar și mi-a rămas în timpan. Nu știu de ce, nu i-am căutat/găsit explicații, doar că a sunat într-un fel mișto, mișto crud. În cap am avut o imagine a unor drumuri întortocheate în care toți erau grămadă. Uau!

Și a fost spusă la caterincă…

Un om poate fi iubirea vieții mai multor oameni? Și cum se așează Universul? Adică talerele atârnă în favoarea cui? Și cine echilibrează balanța? Și nu poate cineva să rămână iubirea vieții mai multora, că nu e corect pentru altcineva care e singur, nu? Sau astea nu se discută așa, nu se numerotează, doar se întâmplă?

evergreen irule

Deci ploua și eu eram puțin terci.
Dar e mișto centrul vechi când ești terci, singur și te plouă.
Nu am filozofat cu mine, dar aș fi vrut să merg mult.
Mi-a fost lene. Am luat un taxi. Mi s-a făcut rău.
Am adormit îmbrăcată și cu părul ud. Am suspinat.
Mi-am dat două palme peste bot dimineața și am jurat (din nou) să arunc telefoanele la a doua nefiltrată.

Nu-s mahmură.
Aseară aș fi putut scrie poeme de amor și-aș fi putut dezgheța suflete.
Azi iau din drafturi, incapabilă de ceva nou.

Nu pot trăi într-o viață normală, într-o relație normală. Și nu pun asta pe seama copilăriei traumatizante, pe tipologia mea de salvator de vieți, pe șuturile-n cur date din iubire. Le-am depășit pe toate. Pun pe seama mea, un om care pur și simplu nu vrea.

Frigiderul e plin.
Casa e curată.
Aștept să iasă florile pe care le-am plantat în ghivece.
Stau în lenjeria nouă și înflorată și ignor tot.

E vacanță.

HugsLovePeace
>.<

 

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.