Mă caut pe mine în figurile celor din jur. Am oglinzi la purtător.
Am trăit bună parte din realitate prin ochii părinților mei. Și azi realizez că suntem la poli opuși.
(mulțumesc AnA)
Am trăit bună parte din realitate prin alți ochi. Și am luptat cu tendința de a o respinge pe mea.
Mă îndoiesc de mine în fiecare zi. Și-n fiecare zi mă reîntorc. Copilul rătăcit.
Iubesc cu intensitatea unui fulger. Cutremur universuri.
N-am înțeles niciodată de ce ori sperii iubirea, ori se leagă de mine până mă sufocă.
N-am găsit, pesemne, echilibrul.
Nu caut răspunsurile în citatele altora. Și nici în cărți. Și nici în filme.
Nu caut răspunsuri.
Se face noapte peste noi. Poate nu te-a lovit tramvaiul și mă cauți. Și poate și eu ar trebui să încep să te caut. Nu-ți cer nimic. Am primit atâtea și n-am știut ce să fac cu ele.
Caut o îmbrățișare lungă de la un om care nu are intenții ascunse.
Port cu mine o karmă bună și una rea. Și le iubesc pe amândouă.
Am venit pe lumea asta ca să înțeleg ceva. Sper ca la final să nu înțeleg că nu era nimic de înțeles.
Am ales destinul ăsta cu un scop. Nu mai disper să-l cunosc, dar sper să existe.
Altfel, nu avem niciun sens. Trăim ca să murim (mulțumesc AnA). Și gândul ăsta mă face să vreau să dorm. Să dorm un somn liniștit. Lung. Leneș. Lipsit de coșmaruri.
Simt că-s un copil iubit de Univers.
Nu știu dacă mă mint ca să-mi fie mai ușor. Nu știu dacă e într-adevăr așa.
Dar asta simt, de fiecare dată când vreau să renunț.
Love,
No Comments