Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Nu vrem decât să fim fericiți, la final…

Căsătoria clasică, îndrăgosteala de după ce se face curte, ținutul de mână înaintea sexului, primul sărut emoționant și câte și mai câte, au fost aruncate în coșul de old fashion. Acum totul se trăiește rapid, intens și cât mai extrem. Nimeni nu mai vrea monogamie, nimeni nu mai vrea inelul de logodnă și nimeni nu mai vrea să se atașeze emoțional de cineva.

Oamenii se bat cu pumnul în piept că vor altceva, că vor să fie diferiți. Oamenii caută să trăiască intens și să povestească altora. Sex rapid și fără implicare. Fără sărut de final și ținut în brațe. Totul la cote nebune, cât să se ferească să nu și-o ia în freză, cât să se protejeze de eventuale suferințe. Oamenii-și sparg creierii cu diverse droguri și mai apoi devin sociabili. Bem o bere, două să putem comunica și atunci vărsăm cam tot, de a doua zi ne e jenă să ne privim în oglindă sau rămânem cruciți de cine suntem.

Arătăm masca de oameni puternici. Dominatorii. Vorbim cu greu despre sentimentele noastre de teamă să nu fim considerați ridicoli. Noi, pateticii în lumea rigizilor. Ne uităm la filme și luăm peste picior momentele alea, clasice, de iubire și declarații între doi oameni. Azi, te iubesc a devenit semn de punctuație. La fel ca pula mea. Nimeni nu mai are etalon și valoarea e egalată cu zero. Și zero nu știm exact ce e. Nu mai visăm că e aiurea. Că nu există vise, ci doar scopuri. Ce e aia cu zborul și marea și romantismul. Bleah. V-au prostit filmele, în lumea reală se întâmplă viața. Nu se întâmplă viața, oamenii uită că ei sunt viața. Nu vine altcineva să le-o trăiască, poate doar să treacă.

Sunt etichete pentru orice. Ba e drama queen, ba e prea agresiv, ba e incompetent emoțional, ba nu și-a găsit sexualitatea. Totul e încadrat în parametri unei societăți care se hrănește cu haos. Și haosul, oricât de atractiv pare, tot haos rămâne, tot dezechilibru.

Cunosc mulți oameni, îmi scriu și mai mulți. În ciuda măștii de oameni puternici, realizăm cu toții că suntem sensibili, fragili și vulnerabili. Unii, cei mai curajoși, se aruncă înainte cu crezul iubirii în față. Se trezesc izbiți de asfalt. Ceilalți, rămân în zona de confort și privesc.

Vrem să fim diferiți pentru că a fi altfel înseamnă cool în societate. Vrem să vedem filme tâmpite și proaste și să ne placă pentru a fi încadrați undeva anume. Purtăm haine care nu ne definesc pentru că se poartă, pentru că sunt la nu știu ce magazin în vitrină. Bem bere pentru că toată lumea bea bere și pentru că e lame să bei apă-n club.

Până și a nu vrea să fii diferit a devenit mainstream. Și protestul ăsta e văzut altfel, decât ce e de fapt.

Totul e ciudat. Nu te găsești nicăieri. Cauți normalitatea, dar cineva te întreabă ce e. Mai nou e cool să fii nebun sau bipolar. E noua boală contemporană. E cool să fumezi și să spui că-ți place, să te lauzi cu asta, când poate să rămână gestul tău intim. Ne batem în teorii despre cum putem să trăim și stăm pitiți în umbre. Citim bloguri, dăm like, share, scriem că ce bine rezonăm, închidem calculatorul și tot în bezna proprie suntem. Nu ne mai mișcă nimic, nici un copil care râde, nici un animal care se joacă, nici un bătrân care are o privire blândă. E semn de slăbiciune și nu ne rămâne decât să devenim mecanici.

Suntem defecți. O să fim o societate de defecți. Pentru că au rămas puțini ăia fideli iubirii, dar ăleia bune, blânde, pure. Și în lupta asta a nostră de a ne integra, de a fi diferiți, de a ne îmbrăca altfel, de a asculta muzică ciudată, de a ne-o da în creieri cu substanțe uităm să fim noi înșine. Noi, oamenii ăia sensibili și frumoși. Uităm că la baza vieții stă nevoia de a fi fericiți în doi. Că oricât ne-am împotrivi, așa suntem construiți ca ființe umane, să supraviețuim în formulă de doi, aia perfectă. Nu trei, nu cinci. Doi.

Deci să mă lase-n pace oamenii care-mi spun că vor pleca în sihăstrie. Sunt rari oamenii ăștia și au o încărcătură aparte, nu pleacă pentru că nu mai e cool în oraș sau pentru că e mișto frate experiența asta. Să mă lase-n pace ăia cu scuturi și care se autoetichetează ca futuți în freză. Să mă lase-n pace toți care se simt distruși și incapabili emoționali. Nu-i mai vreau, mă. M-am săturat de dramele altora. Și de ale mele.

Vreau să fiu fericită. Atâta tot. Chiar dacă s-au trezit unii să zică: fericirea e pentru proști. Da mă, vreau să fiu o proastă fericită. Cu familia mea. Și cu bărbatul meu  pe care să-l iubesc și cu care să cuceresc lumea. Care să-mi aducă flori în ghiveci, cu care să sap grădina și în brațele căruia să mor. Și cu copiii mei perfecți în căminul meu perfect cu iubirea mea patetică. Și să am alături prietenii ăia buni cu care să beau vin și cărora să le spun fără nicio reținere cât sunt de fericită.

Treziți-vă din superficial și din virtual. Și trăiți, bă. Chiar dacă fericirea nu e după colț. O avem în sistemul și-n gena noastră.

Și uitați-vă la Girls , că spune niște treburi faine.

Foto

Love,

 

You Might Also Like

18 Comments

  • Reply
    Sunt intr-un moment in viata cand vreau sa fiu fericita. Si cam atat • Evergreen
    25 April, 2016 at 11:45 am

    […] final, cum spuneam si in postul asta din martie 2013, tot ce vrem este sa fim […]

  • Reply
    8o2
    10 March, 2013 at 10:43 pm

    @===3

    LOL

  • Reply
    Creve
    3 March, 2013 at 10:39 am

    Societatea de azi caută să își scuze incompetența și lipsa de interes prin vorbe de genul ”sunt cei care o fac și cei care mint că nu o fac” sau ”toată lumea o face” și uite așa refuză să gândească cu căpșorul lor care dacă nu e folosit, ușor dar sigur devine doar pe post de ornament. Societatea de azi nu prea mai are personalitate, nu prea mai are păreri personale, iar problema cea mai mare este că toate rahaturile astea se petrec de la vârste tot mai fragede când ar trebui să se formeze caracterele și opiniile…

    • Reply
      Evergreen
      3 March, 2013 at 11:28 am

      Sper ca cei care fac copii acu’ sa aiba grija de ei si sa-i ajute in formarea personalitatii :)

      • Reply
        frmshk
        25 April, 2013 at 3:33 pm

        Noi, ăștia care facem copii, putem doar să ne străduim să-i învățăm să fie spirite libere. Și e o muncă de Sisif. Dar tot continuăm, că e datoria noastră.

  • Reply
    Ronald Schmidt
    3 March, 2013 at 9:10 am

    Ce ai scris , oarecum ma duce cu gandul aici :
    http://www.youtube.com/watch?v=hlVBg7_08n0

    Multumesc Roxi, ramai EverGreen

    • Reply
      Evergreen
      3 March, 2013 at 11:26 am

      :)

  • Reply
    Ragnar
    3 March, 2013 at 9:08 am

    Tarzan don’t gets it. În ce zonă?

    • Reply
      Evergreen
      3 March, 2013 at 11:26 am

      nazi.

      • Reply
        Ragnar
        4 March, 2013 at 4:57 pm

        Ah!… Am înțeles acum. Crezusem că vrei să spui că mă iubești și tu. :D

        • Reply
          Evergreen
          5 March, 2013 at 7:48 am

          Pai te iubesc, probabil. Ca fiinta prin care curge viata :)

  • Reply
    Evergreen
    3 March, 2013 at 7:56 am

    Viva – nu e o critica dura la adresa societatii, e o observatie, mai mult. Acum am vorbit de oamenii astia, stiu ca exista si cei normali. Si da, barbatii se tem de casatorie deoarece simt ca ii vor ingradi, niste idei preconcepute preluate tot de la altii.

    Ragnar – Nu m-am suparat :) Si eu sunt in zona aia, insa ar trebui sa pun mana pe gramatica limbii romane. N-am mai facut asta din clasa a VIII-a. Multumesc si sa ma mai tragi de maneca.

  • Reply
    Ragnar
    3 March, 2013 at 7:36 am

    Te-ai supărat? Te rog, nu te supăra. Nu m-am putut abține.

  • Reply
    Ragnar
    3 March, 2013 at 7:35 am

    Ah!… Nu se vede ce am scris între ghilimelele duble… Platforma a interpretat ca fiind limbaj html, presupun. :D Deci… scria așa: rezultă de acolo că “azi…a devenit semn de punctuație.”

  • Reply
    Ragnar
    3 March, 2013 at 7:31 am

    Ești frumoasă, Rox. Cred că te iubesc. Și nu, nu e doar un semn de punctuație. Să nu te schimbi!
    Sper să-l găsești pe bărbatul pe care-l cauți… Și să te iubească. Meriți asta.
    PS: Vezi c-ai pus virgulă după “te iubesc”, făcându-l astfel apoziție, și rezultă de acolo că <> :D Scuze. Grammar nazi. Să-mi dau anticipat o palmă pentru observație?

  • Reply
    Viva la vida
    3 March, 2013 at 7:14 am

    Hello Evergreen!
    Ai scris o critica prea dura a societatii de consum…daca vei cauta in recycle bin-ul ei vei descoperi,placut surprinsa,cati oameni normali mai exista, totusi, care cred in “la bine si la rau”…problema e alta…ce ne facem dupa 6 ani de zile cand “jumatatile noastre” refuza sa ne ofere inelul de logodna si inca mai fug de cuvantul care incepe cu “C”?!Daca ar fi dupa noi,am spune “DA” in locul lor!

  • Reply
    Nicu Straton
    2 March, 2013 at 1:25 pm

    Intr-un final or sa fie doar oameni batrani si oameni care stiu sa lucreze la calculator :)

    • Reply
      Evergreen
      2 March, 2013 at 2:38 pm

      Si senzatia comuna pe care o vom avea: gol

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.