La rece. Pe șira spinării

O să te saturi și o să te întorci la mine. O să mă satur de ce? De tot ce faci tu acum? Dar ce fac eu acum? Hai să nu ne prefacem. Păi. Tot jocul ăsta al tău. Nu mă joc. Te prefaci că nu-ți pasă. Nu mă prefac, chiar nu-mi mai pasă, cu accent pe mai.

I loved you, you loved me not. 

Mi-au slăbit până și degetele de la mâini.
Îmi cad inelele. Aș vrea unele noi. Aș vrea totul nou.
Ca primăvara asta.

Nu știu cum așa, dar îmi place de mor! Ce vorbă ciudată asta…  Și nu mi-e teamă că n-o să mă mai vrea nimeni, atâta timp cât mă vreau eu. Aș vrea să îmbrățișez persoane. Cu toată ființa mea. Și să nu mă tem că pe lângă îmbrățișare, celălalt se va gândi la altceva. Să fim. Ca-n filme.

Merg la Next. Și e frumos. Și văd filme și îngheț de frig la Scala.
Stau la Papillon (unul din barurile unatc-ului) și beau caffe latte, decofeinizat. E ultima primăvară aici, probabil.
Mi-am pus lentile de contact, pot să port ochelarii de drogăloaică. Ura! E cam unsharfă viața, dar mă adaptez.

Sunt un om fericit în nefericirea mea. Uneori mă revolt și mi se pare absurdă existența. Apoi tac și mă rezum la microuniversul meu. Uneori sufocant, alteori prea încăpător.

Mă uit la tine și nu mă surprinde că am fost îndrăgostită. Mă enervezi cumplit, dar mă faci să zâmbesc. Te văd inofensiv acum, dar câte nopți am suspinat în pernă… oleo, oleo, oleo. Probabil ai fost ultimul zvâc al sufletului, ultima urmă de suferință de dragul traiului. Îmi spui că totul stă-n creier. Nu (te) mai contrazic. Îmi spui că iubirea e una. Eu zic că nu e. Că e diferită.

Uneori aș vrea să te pup. Pe obraz. Și să fac glume tâmpite cu tine. Și cam atât.

De primăvară.

Vine perioada în care românul scoate varza, aruncă butoaiele. Deci mă mut.
Visez să locuiesc singură. Și să am draperii roși, o saltea pe parchetul vechi și o oglindă spartă pe perete. Atunci aș fi complet fericită.

HugsLovePeace
>.<