Laissez moi rêver!

Evergreen și-a pus teneșii fermecați și-a luat-o la pas.

Mă scoate din minți senzația asta de îngrădire emoțională.
Mă enervează la culme sprânceana ridicată a critică, degetul arătător ridicat a avertizare.
Mă copleșesc emoțiile primite gratuit de la ceilalți.

Ce aveți fraților cu mine? Așa-mi place mie! Așa mi-e mie cel mai bine!
E cel mai greu să trăiești după bunul plac, nu? Fără să te afecteze ce cred/spun/vor ceilalți, nu?
E practic imposibil, noi fiind o sumă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ggrVvjughkI&feature=player_embedded]

Vreau să ies! În verde! Să respir tot!
Când realizez că suntem o mică planetă într-un Univers infinit simt că mă sufoc. Mă ia claustrofobia și mă strânge de gât. Mi se înmoaie picioarele de frică. Când realizez că până și asta o să dispară, parcă îmi vine să îmi pun pământ în sân. Să beau multă apă de mare. Să alerg toți munții de sus în jos.

Visez să stau în pustiu. Într-o noapte. Deasupra să fie cerul liber. Plin de stele cu dâre de praf luminos. Cu luna sufocant de aproape. Cu liniștea înspăimântătoare. Cu niciun dor. Cu niciun gând. Cu nicio emoție purtată de-a lungul vremii. Să fiu pur și simplu acolo.

O să văd marea mai curând de cât mă așteptam.

HugsLovePeace
>.<