Secvente

Lectii de supravietuire

I-am dat o palma peste ceafa justitiarului din mine si sper din suflet ca a atipit si ca nu se mai trezeste prea curand. Acum sunt la cutite cu idealistul din mine, dar presimt ca-l dobor si pe asta. Dupa care va trebui sa iau lectia de supravietuire numarul unu: detasarea.

Ma asteptam ca la 31 de ani lucrurile sa fie ceva mai simple, dar aparent sunt ceva mai complicate. Si e foarte ciudat mixul asta interior de copil-adult in raport cu oamenii din jur, ca nu stiu cum sa ma pozitionez si ce perspectiva sa iau de buna. Asa ca derulez in cap zeci de monologuri cu diverse personaje pentru a cauta raspunsurile mele personale. Dar am realizat ca orice tentativa de a gasi raspunsurile in altii este un esec din fasa. Mai mult, oamenii nu sunt niciodata dispusi sa auda altceva decat ce vor sa auda si nici sa spuna altceva decat ce le suna lor bine sa zica.

Si pana la urma, fiecare cu propriul univers, nu? E mai nasol cand se pocnesc galaxiile, ca se lasa cu pulbere de stele imprastiata in directii infinite. Si nimeni n-are rabdare sa stea sa le stranga sa le puna frumos inapoi…

Copilul ranit versus adultul responsabil, runda 1

E foarte ciudat mecanismul nostru de gandire atunci cand nu auzim ce credem noi ca ar trebui sa auzim sau ce ne face pe noi sa ne simtim bine. Ca desi ne batem cu pumnul in piept ca putem face fata adevarului sau variantei de adevar a celuilalt, cand se intampla asta ne tremura chilotii si scoatem toate armele si toate scuturile pe care le avem dosite. Nu, oamenii nu sunt pregatiti sa afle niciun adevar care nu le convine, pentru ca asta inseamna ca tot ce au construit despre ei ar fi fals. Si aici intervine scindarea sinelui si contorsionarea emotionala… numai ca astea vin cand e timpul lor, nu cand vrem noi.

E foarte ciudat mecanismul nostru de aparare care ne determina sa credem in manipulari si in teorii conspirationiste, in loc sa acceptam ca poate asta e realitatea. Ne place, nu ne place, avem nevoie s-o luam la tranta, s-o trecem prin filtrul gandirii si emotiilor noastre si sa vedem unde suntem in viata noastra. Daca apasam un buton interior si ne reconfiguram pozitia sa ne fie bine cu noi si mai apoi cu ceilalti, atunci e perfect. Daca doar ne ajuta sa ne gasim scuze atunci n-am apasat butonul care trebuie.

E foarte ciudat mecanismul  nostru de supravietuire de a gasi vina in altii. Ca niste copii care au spart o vaza si nu-si pot asuma ca au spart-o si cauta sa minta ca oricum statea intr-o pozitie nefireasca si-a pocnit-o pisica cu coada. Desi nu au pisica. E o frica la mijloc, dar nu-mi dau seama care. Frica de a nu dezamagi sau frica de a nu fi suficient de bun, destept sau frumos. Cred ca e ceva foarte intim si personal si tine de fiecare individ.

E foarte ciudat cum atunci cand suntem destabilizati ne cautam validarea la cei care stim sigur ca ne-o vor da. Cred ca e un automatism sa mergem direct catre cei care ne poarta dragoste neconditionata, de parca ei ar fi vreodata capabili sa vada mai departe de orizonturile si judecatile noastre. De multe ori cei care ne valideaza nu intra in contact cu ceilalti, oamenii pe care ii ranim. Au o singura gaura a cheii prin care privesc si aia e suficienta pentru toate partile. Mai putin pentru ala care e intr-o alta camera. Ala n-are nicio sansa.

Oameni care ranesc alti oameni

Artist: Hana Jang

Copilul ranit versus adultul responsabil, runda 2

Asa cum ne asumam responsabilitatea pentru cuvintele si faptele noastre, avem nevoie sa ne asumam responsabilitatea rezultatului, chit ca n-are nicio legatura cu intentia principala. Omitem ca exista niste interpretari proprii in functie de frustrarile personale, ambiguitatea cuvintelor, modalitatea de comunicare foarte diferita. Supraapreciem intentiile noastre, capacitatea de a fi obiectivi si capacitatea celorlalti de a intelege.

Asa cum ne asumam responsabilitatea pentru gandurile noastre, avem nevoie sa acceptam ca pe partea cealalta suntem dracul gol, desconsiderati, etichetati drept manipulatori, vinovati supremi. Avem nevoie sa acceptam ca suntem judecati si condamnati si ca asta a fost alegerea. Putem scrie noi 150 de eseuri descriptive, cu exemple care sustin teoria personala, nimic nu va schimba situatia si nu detinem niciun fel de control. Oamenii ceilalti au avut libertatea sa aleaga si au ales. Calea usoara, grea, benefica pentru ei. Nu mai tine de noi.

Asa cum ne asumam toata viata noastra, ne asumam si durerea. Orice proces interior, oricat de dureros ar fi, e important in evolutia noastra si oricat ne luptam sa detinem controlul, nu putem. E nevoie sa fim puternici si sa nu dezvoltam sentimente pentru sentimentele celorlalti pentru ca riscam sa intram intr-un cerc vicios al urii, care ne va consuma de tot.

Adultul responsabil – Nu sunt o victima

Copilul caruia i s-au declarat iubiri si sentimente sade ranit intr-un coltisor. Nu e vina lui ca a fost indus in eroare. Adultul are nevoie sa se intoarca la el si sa nu-l mai certe ca e vulnerabil si slab. Pana la urma, e doar un copil speriat si are nevoie de grija si afectiune.

Lectia de supravietuire numarul doi este: revino la tine.

Nu umbla pe carari necunoscute, nu suferi ca ti s-a trantit o usa in nas, nu te simti abandonat, nu conteaza ca cineva te-a respins. Nu inseamna ca nu esti suficient de bun sau ca nu meriti sa fii iubit. Poate oamenii sunt incapabili sa vada in spatele barierelor si nu pot da mai mult. Aia e alegerea lor. Tu nu ai niciun fel de putere asupra alegerii lor, dar ai putere asupra deciziilor tale. Asa ca lupta pentru tine si binele tau!

Cu bine,

Cover photo: Jeeyoung Lee

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    ana
    23 January, 2017 at 7:56 pm

    mereu revino la tine!
    Greu sa te regasesti dupa intamplari tumultoase….

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.