În ultima vreme m-au înghițit nopțile-n București
Acum am înțeles că problema nu e la mine. Ca să mă simt bine și împăcată cu sine o să spun că problema e la tine și la felul în care tu m-ai proiectat, fără să ai răbdare să mă vezi așa cum sunt. Ce-i drept, nici n-am avut timpul necesar. Ce-i drept e mai bine așa, deși mi-e greu să accept că s-a terminat. Asta pentru că nu-mi plac sfârșiturile, ci începuturile.
Eu văd că începe toamna și nu că se sfârșește vara
Eram la mijloc. Am sărit un gard. Căutam un cimitir. Am dat de o alee. E beznă. Am curaj. Simt nevoia să alerg. Și să mi se taie respirația. Și genunchii. Să obosesc. Să curgă apele pe mine. Să urlu. Să mă tăvălesc în frunze moarte. Să mă plouă. Să-mi fie frig. Să-mi flencăne teneșii uzi. Să calc în bălți. Să strănut. Să mă usture tălpile.
Cea mai mișto senzație este atunci când deasupra stă cerul
Devin o sălbatică în ce privește bărbații. Sunt înconjurată de ei. Sunt frumoși. Toți. Ne ținem de mână. Dormim împreună. Ne dăm târcoale. Ne amuzăm. Ne privim. Ne povestim iluziile. Ne facem planuri. Dansăm. Avem grijă de noi. Bem bere. Hălăduim prin oraș. Fumăm. Ne apropiem ca oameni în timp ce construim cu repeziciune un zid ca nu cumva să ne iubim. Nu mă leg. Rămân atrasă la nivel superficial. Mă frig. Himere. Cum ar fi dacă? Vânătoare. Trec la atac. Dispare elanul. Rămân. Aștept. Fumez una, două și poate trei…
Nimic. Se așterne liniștea. Se termină încă o povestioară. Scurtă de tot. Caută-mă tu.
Ne lipsește curajul. Ne lipsesc multe, de fapt, dar analiza nu rezolvă nimic, nu face decât să concretizeze lacunele.
E o derută completă în jurul meu. Se fumează la greu. Se bea și mai mult. Sexul substituie cafeaua. Toată lumea e în fibrilații. Caută.
Vreau să ajung la luciditate maximă. La o gândire analitică. La răceală completă.
Vreau să ajung să nu-mi mai pese. Să nu mă mai îndrăgostesc. Să nu mai existe nimeni la care să mă raportez.
Vreau să ajung în centrul universului meu și să-mi fie perfect singură.
HugsLovePeace
>.<
No Comments