Lumea văzută de Evergreen

M-am dezechipat și-s gata să mă joc. Desculță în nisip. Să chiui fără nicio jenă. Să sar băltoacele într-un picior. Să evit capacele de canal cu patru găuri. Mhm. Sau cu două. Să merg pe borduri cu brațele răsfirate. Să nu calc liniile. Să-mi sune tocurile pe dalele de marmură. Să zâmbesc ștrengărește. Să aleg cea mai mare înghețată. Să mă pătez cu ea pe bluza preferată. Să beau cafea cu vanilie. Multă vanilie. Să mă dau în leagăn. Și-n tobogan. Și-n tiribombe. Fără lanțuri că-mi vine să vărs…

Explodează centrale, mor oameni, vin apele, se sucesc planetele, se micșorează timpul… habar nu am!
Mie-mi râde și palma
Pleznesc copacii a viață. Soarele valsează pe cer. Oamenii (oare de unde au apărut toți?) sunt vii și se iubesc prin parcuri, pe bănci, care mai de care cum știe mai bine. Se țin strâns în brațe. Ce dragi îmi sunt! Parcă-s mama lor, așa gingaș mă uit la ei. Și jur că nu-mi zic în gând (cu cinismul de rigoare): o să se ofilească florile și-o să vă despărțiți… probabil o să suferiți ca niște câini… Nu zic absolut nimic. 
Trăiesc un big bang mai mic
Am uitat să mă distrez. Ce trist(ă). Am uitat, mă, am uitat cum se face. Am devenit diplomată. Exactă. Explicită. Temătoare. Scorțoasă. Oficială. Serioasă. Cu toți oamenii noi din viața mea. Nu le permit nicio secundă să intre în perimetrul instaurat pentru siguranță. Și ratez tot farmecul lor. Și ei ratează tot farmecul meu. Și uite așa ni se despart cărările și adio și-un praz verde. Îi drept? Nu-i!

Ultima dată când m-am uitat într-o oglindă humanoidă aveam chip de om
Și în mine zăcea un suflet. Așa ofilit cum era el, eram un suflet. Și da, nu mai aveam nimic bun de oferit, poate niște drame ieftine și motive de băută… eram vai curul meu, companie proastă, mohorâtă.
Și cineva mă tratează ca pe un fond de garanții în care nu mai e dispus să investească… momentan. Parcă mi-a ștampilat fruntea cu un scuipat din ăla grosolan. Poate dacă-mi revizuiesc cumva ființa s-ar putea să mai depună niște efort, dar nu se știe când vreodată. Eh, criza e pe sfârșite (sau mie-mi place să cred asta) și fondurile se retrag. Ele vor fi investite în călătorii și petreceri cu dansuri pe masă.

M-am ridicat… greu
Șase luni. Am încă pantalonii prăfuiți și oasele încremenite. Dar m-am ridicat, bă! Nu s-au aliniat ele planetele, nu s-a găsit leacul pentru impotență și nici nu s-au inventat țigările benefice sănătății, dar tot e bine. Nu mi-am găsit jumătatea și nici nu am pornit s-o caut. Nu mai sper și nu mai tânjesc după atenția nimănui și nici după iubirea altora. Nu-mi mai e frig. Mă mulțumesc cu cei prezenți. Sunt frumoși. Sunt ai mei. Au stat lângă mine când (repet) eram vai curul meu.

Iată-mă-s! Vie!
Go wild! Cică. Așa se procedează acum…

HugsLovePeace
>.<