Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Ma caut peste tot mai putin acolo unde sunt de fapt

In fiecare zi ma gandesc ca nu scriu. Iar asta blocheaza si mai mult degetele. In fiecare zi imi doresc sa fac mai mult decat fac, dar raman prinsa in frustrarea ca nu fac si gandul ca o sa fac candva.

Se spune ca un om se adapteaza in 3-6 luni.
Dar nu am rabdare si simt ca ma sufoc la gandul ca ma mint ca mai am timp.
Nu mai am timp, de aia nu pot sa stau. Si daca stau, fuge mintea. Si daca mintea se odihneste se agita corpul.

Pot numi asta o perioada buna in viata mea. Am tot ce mi-am dorit cand sufeream ca un caine la etajul sapte intr-un bloc in Unirii. Am gasit omul la care am visat, am gasit un job care ma implineste pe anumite parti, care-mi ofera stabilitate. Sunt intr-o tara straina, pot calatori mai usor decat o faceam cand eram acasa, se deschid lumi noi, iar eu vreau sa ma chircesc sub pat si sa nu mai ies.

Dar nu as avea stare.

De cand ma stiu am preferat sa ma caut prin diverse parti, sa alerg mereu dupa nici eu nu stiu ce exact, sa le zicem iluzii. De cand ma stiu am dat foarte mult tuturor celor din jur, dar niciodata mie. De cate ori raman singura cu mine ma apuca toate. Avalanse de ganduri, ma sabotez cu furia unui razboinic, ma arunc in tot felul de prapastii, doar sa nu accept ca mi-e bine.

Cumva, e enervanta lipsa asta de recunostinta care zace in mine. Sunt constienta de ea si incerc s-o surprim, ca sa nu enervez universul. Dar stii, e greu sa te obisnuiesti cu binele, cand ti-e mai drag raul.

As fi vrut sa scriu ca m-am casatorit si ca a fost minunat.
Nu am apucat.

Dar de cate ori am scris eu de bine aici?

Poate pastrez blogul asta pentru latura mea trista pe care nu cred ca o sa o pierd vreodata. Pot sa pierd orice, pot sa pierd zambetul, energia, devotamentul, iubirea, dar latura mea trista, copilul parasit si singur, ramane fidel.

In ultima vreme am tot auzit ca analizez prea mult… Stiu ca ar trebui sa fiu mai putin implicata si mai mult relaxata. Dar asa sunt eu, de cand ma stiu. Pentru mine totul e un proces, am nevoie sa inteleg, sa trec prin filtre, sa fie corect pentru toata lumea. Asa sunt eu si nu stiu de ce e asa gresit asta la mine.

Intr-o lume in care toti mizam pe perfectiunea si unicitatea fiintei eu ma simt gresita si nelalocul meu.
Poate fiecare trebuie sa-si poarte propria poavara, iar a mea e asta. Oricat de mult m-as lega de un loc, de oameni, de iubire, de job, de orice e legat de viata pe pamant, la fel de mult ma simt nepotrivita.

Si niste muzica trista:

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=dn_CjkNtl6s&nohtml5=False[/youtube]

Artist: Andy Kehoe

You Might Also Like

12 Comments

  • Reply
    ana
    16 April, 2016 at 6:54 pm

    Faina tare postarea.
    Mie imi place ca analizezi prea mult cum zici :) si ma regasesc adesea in postarile tale.

  • Reply
    Irelevant
    13 April, 2016 at 7:27 pm

    Postarea asta imi place cel mai mult, faptul ca sunt in asentiment cu mare parte din text nu are importanta. Imi place corvoada rationala, o caracteristica rara pentru o persoana de sex feminin.

    • Reply
      Evergreen
      14 April, 2016 at 7:49 am

      O sa o iau ca pe un compliment.

  • Reply
    Irelevant
    13 April, 2016 at 12:22 pm

    Esti idealista. Sunt curios ce tip de personalitate ai. ( jung test)

  • Reply
    D.
    13 April, 2016 at 12:00 pm

    Hei Rox, iar m-am regăsit printre rândurile tale și zic așa: eu văd treaba cu adaptatul ca pe un proces continuu, mai ales că e subiectivă experiența. Cel mai greu mi-a fost să învăț să am răbdare fără să am impresia că pierd vremea și să am încredere că lucrurile bune se contruiesc în timp. Și că mai e nevoie de câte-un fail și de cate-o pauză ca să îți reajustezi direcția. Și să fii prezent în moment. Și tot așa easy breezy, not. Se fac cinci ani de când mă ‘adaptez’ și tot mai dau uneori ca o budincă de perete, dar imi amintesc asta și mi-e bine. Enjoy your new ride ;) Te pup, D.

    • Reply
      Evergreen
      13 April, 2016 at 12:45 pm

      Hei om frumos :) Ma bucur sa citesc randurile tale. Multumesc! Ar fi bine sa vina natural acest ride, dar vad ca imi place sabotarea.

  • Reply
    adriana
    13 April, 2016 at 11:51 am

    Femeie draga, nu dureaza intre 3-6 luni.
    In primele luni nu stii inca daca te dezmeticesti sau nu.
    Cam dupa vreo 10 luni asa…spre an, poate mai mult dupa caz, incep sa se linisteasca apele. Da o sa fie bine ma’.. Imbratisari

    • Reply
      Evergreen
      13 April, 2016 at 12:47 pm

      Te imbratisez, fumee draga! Sunt foarte multe schimbari pe absolut toate planurile si cred ca e nevoie de rabdare si incredere, ceea ce mie-mi lipseste :)

      • Reply
        Adriana
        14 April, 2016 at 11:50 am

        Rabdarea e overrated :)))
        Just dive into them, into all the changes.

        Lasa-le sa te innece :)))

        • Reply
          Evergreen
          15 April, 2016 at 10:03 am

          Ahahaha. Da, asa as spune si eu, dar stiu ca am nevoie de putina rabdare…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.