Ma caut peste tot mai putin acolo unde sunt de fapt

In fiecare zi ma gandesc ca nu scriu. Iar asta blocheaza si mai mult degetele. In fiecare zi imi doresc sa fac mai mult decat fac, dar raman prinsa in frustrarea ca nu fac si gandul ca o sa fac candva.

Se spune ca un om se adapteaza in 3-6 luni.
Dar nu am rabdare si simt ca ma sufoc la gandul ca ma mint ca mai am timp.
Nu mai am timp, de aia nu pot sa stau. Si daca stau, fuge mintea. Si daca mintea se odihneste se agita corpul.

Pot numi asta o perioada buna in viata mea. Am tot ce mi-am dorit cand sufeream ca un caine la etajul sapte intr-un bloc in Unirii. Am gasit omul la care am visat, am gasit un job care ma implineste pe anumite parti, care-mi ofera stabilitate. Sunt intr-o tara straina, pot calatori mai usor decat o faceam cand eram acasa, se deschid lumi noi, iar eu vreau sa ma chircesc sub pat si sa nu mai ies.

Dar nu as avea stare.

De cand ma stiu am preferat sa ma caut prin diverse parti, sa alerg mereu dupa nici eu nu stiu ce exact, sa le zicem iluzii. De cand ma stiu am dat foarte mult tuturor celor din jur, dar niciodata mie. De cate ori raman singura cu mine ma apuca toate. Avalanse de ganduri, ma sabotez cu furia unui razboinic, ma arunc in tot felul de prapastii, doar sa nu accept ca mi-e bine.

Cumva, e enervanta lipsa asta de recunostinta care zace in mine. Sunt constienta de ea si incerc s-o surprim, ca sa nu enervez universul. Dar stii, e greu sa te obisnuiesti cu binele, cand ti-e mai drag raul.

As fi vrut sa scriu ca m-am casatorit si ca a fost minunat.
Nu am apucat.

Dar de cate ori am scris eu de bine aici?

Poate pastrez blogul asta pentru latura mea trista pe care nu cred ca o sa o pierd vreodata. Pot sa pierd orice, pot sa pierd zambetul, energia, devotamentul, iubirea, dar latura mea trista, copilul parasit si singur, ramane fidel.

In ultima vreme am tot auzit ca analizez prea mult… Stiu ca ar trebui sa fiu mai putin implicata si mai mult relaxata. Dar asa sunt eu, de cand ma stiu. Pentru mine totul e un proces, am nevoie sa inteleg, sa trec prin filtre, sa fie corect pentru toata lumea. Asa sunt eu si nu stiu de ce e asa gresit asta la mine.

Intr-o lume in care toti mizam pe perfectiunea si unicitatea fiintei eu ma simt gresita si nelalocul meu.
Poate fiecare trebuie sa-si poarte propria poavara, iar a mea e asta. Oricat de mult m-as lega de un loc, de oameni, de iubire, de job, de orice e legat de viata pe pamant, la fel de mult ma simt nepotrivita.

Si niste muzica trista:

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=dn_CjkNtl6s&nohtml5=False[/youtube]

Artist: Andy Kehoe