Mă plimb pe poteca toamnei mele târzii.
Auf, dacă aș putea să sintetizez totul într-o frază, aș face-o.
Dacă aș putea să-mi tatuez acumul, aș face-o
ca o pecete pe pielea mirosind a vanilie
Mă privesc oamenii și-mi spun că-s altcineva
Mă simt cumva, altfel… dar nu pot să explic senzația
de eliberare de frică
Am înțeles mecanismul lumii din jur
Și fluxul celor ce vin și pleacă
Și am tăiat cu flexul toate lanțurile
Nu mă mai leagă nimic de nimeni
Senzația de libertate e ca laptele de mamă
Un gust bun. Calmant.
Și nu găsesc niciun fluture în buzunare
Pe aripile căruia să scriu poezia
Doamne, cum să spun să rămână-n mine?
Mă întind pe de-a latul și pe de-a lungul lumii
Mi-e sete să zbor
Mi-e foame de dor
Mă lepăd de tine c-o dexteritate chirugicală
Dezinfectez. Tai. Curăț. Închid.
Plec
Să vă fie bine și frumos tuturor.
Și celor care mi-ați fost, și celor care-mi sunteți și celor ce vor urma.
Viața să fie blândă cu voi
Foto: Rox Evergreen Andrei
No Comments