Confesiuni

Mda, 26 (însemnare aniversară)

De fapt eu nu sunt acum în fața monitorului, ci sunt out of Ro. Probabil într-o stare euforică.

În momentul în care scriu postul nu știu destinația, dar știu clar că trecem granița. S-au trezit doi prieteni absolut minunați să-mi facă o surpriză. Geniali, ei, oamenii! Presupun că e minunat acolo unde mă aflu. Și presupun că-s fericită maxim! Și abia aștept să mă întorc acasă și să primesc cadourile. Yeeei! Șiiii să dau berea aia de 26.

Nu am crescut deloc. Și nici nu am adăugat lenjerii sexy în garderobă sau fuste mulate care să se asorteze cu tocuri. Încă împrumut rochii de nuntă de la prietene. Ba chiar, mi-am colorat unghiile în multe culori și arată foarte mișto! Și mi-am luat ochelari de geek. Și pantaloni verzi. Nu negri, nu gri, ci verzi. Merg de minune cu părul.

Urlă viața-n mine! În timpan îmi răsună cuvintele de duh: nu te combina, nu fi nebună, vine vara! Și-am promis că merg în Vamă cu cortul. Cine ar fi crezut?

Și distracția nu se încheie pentru că joi ar trebui să fiu în Timișoara. Eu sper să și fiu. Și dacă sunt, clar bem vinul alb în Piața Unirii! Da?

bea! fumează! distrează-te! mănâncă! nu înțelegi că eu te plac așa cum ești? și ăsta e cel mai important lucru!” via R. (old friendships die hard, gen).

Ok, La mulți Ani să trăiesc!

Și mulțumesc pentru urări (știu că-s acolo pe wall și vor fi aci pe blog). Dacă nu răspund la telefon o să vă sun când vin acasă. Băi, deci eu sunt happy happy joy joy (n-am mai zis-o de multă multă vreme).

M-am vindecat de insomnii! Let the freakin’ 26 begin!

HugsLovePeace
>.<

You Might Also Like

25 Comments

  • Reply
    Ana.
    3 May, 2011 at 2:59 pm

    hey!
    la multi ani. duminica pe 8 te urmez si eu intru the big 26.

    sa fii fericita!

  • Reply
    TED
    2 May, 2011 at 10:57 am

    la multi ani!!!!!!

  • Reply
    Bianca
    2 May, 2011 at 7:01 am

    Laaaaa muuuulți aaaaani!!! :*

  • Reply
    Ana-Maria
    1 May, 2011 at 9:49 pm

    La multi ani cu sanatate!

  • Reply
    iri
    1 May, 2011 at 8:18 pm

    la multi ani!!!

  • Reply
    Dena
    1 May, 2011 at 5:08 pm

    La multi ani fericiti! :)

  • Reply
    Ingrid
    1 May, 2011 at 4:57 pm

    La multi ani!

  • Reply
    Evergreen
    1 May, 2011 at 3:27 pm

    multumesc pentru urari. gandurile voastre m-au facut sa zambesc inzecit >.<

  • Reply
    Rux
    1 May, 2011 at 2:17 pm

    La multi ani! Sa te vad in fiecare zi la fel de fericita!

  • Reply
    avondeea
    1 May, 2011 at 11:16 am

    Imi plac unghiileeeeee si la multi ani pt 26:)

  • Reply
    miss s
    1 May, 2011 at 10:47 am

    Ce-ti doresc? Iti doresc sa simti ca traiesti in fiecare clipa, chiar daca suferi, plangi, urli, zgarii peretii cu unghiile, sa inveti din fiecare greseala, sa intalnesti doar oameni care te vor iubi, dar si cativa nemernici care sa te vindece de naivitate. Sa fii zambitoare si mult succes in film si teatru sa ai. Sa nu renunti niciodata la vise, ele sunt singurele care ne raman uneori:)

    Evergreena sa traiasca!

  • Reply
    Sweeney
    1 May, 2011 at 10:47 am

    La multi Ani! :D

  • Reply
    cami
    1 May, 2011 at 10:40 am

    la mulţi ani!:)

  • Reply
    Adelina
    1 May, 2011 at 10:36 am

    La mulţi ani! :)

  • Reply
    Roxana Chita
    1 May, 2011 at 10:05 am

    La multi ani :*

  • Reply
    Tomata cu scufita
    1 May, 2011 at 9:53 am

    Clar ca il bem. :) La multi ani, fata frumoasa. :)

  • Reply
    zozo
    1 May, 2011 at 9:32 am

    LA multi ani!!!

  • Reply
    Manon
    1 May, 2011 at 8:58 am

    La Multi ani, grin roscat! Huguloi si pupaturi in frunte!

  • Reply
    Elza
    1 May, 2011 at 8:52 am

    la multi ani!

  • Reply
    creve
    1 May, 2011 at 8:46 am

    La mulți ani ca un film bun, ca o carte captivantă și ca o petrecere perfectă. La mulți ani ca-n basme :* 26 e bun, ba nu…. E FOARTE BUN :)

  • Reply
    Elza
    1 May, 2011 at 8:45 am

    la multi ani :)

  • Reply
    Andreea
    1 May, 2011 at 7:55 am

    La mult mai multe aniversari frumoase!!!!! La multi ani! Si un !mai cat mai frumos, distractiv si cu vreme frumoasa! :*

  • Reply
    INTJ
    1 May, 2011 at 4:27 am

    hmm, ce sa-ti urez eu tie? cred ca stiu: “la un strop mai putin decat iti doresti tu (atunci cand stai sa te gandesti)!” :)

    joi, Timisoara, Unirii – check, vin – n-am sofer si la faza cu vinu’ un barbat o musca oricum, orice varianta ar alege. :))

  • Reply
    carmen
    1 May, 2011 at 4:17 am

    1 Mai fericit ( decat altul )! :))
    La multi ani cu tinerete fara batranete!

  • Reply
    Vechituri Cinematografice
    1 May, 2011 at 12:19 am

    la multi inainte! :)

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.