Midnight call

Deschid ușa. Nu mă surprinde să te văd la miezul nopții. E un fel de midnight call ca să-mi amintești că exiști. Că exist.

Cântă Kavinsky, la dracu, încă o obsesie. Îți pun melodia. Îți place. Îmi place. Ne îmbrățișăm lung. Tăcuți. Absenți. Fiecare-n celălalt.

Facem limonadă. Desfaci vinul. Știu că o să pleci. Mă scoate din sărite că sunt conștientă de momentul ăsta. Știi că o să pleci, dar te prefaci că nu trece timp. Suntem într-o poveste suprarealistă, dar decorul e din noi. E cu noi. Sângele e avalanșă. Suntem doi vulcani pe cale să erupă.

Iar pe chipurile noastre stă cuminte nonșalanța. Am fost dintotdeauna doi actori minunați. Anything else ori poate Jeux d’enfants. Nici noi nu mai știm exact. Oricum s-au împăturit poveștile. Claie peste grămadă peste teancurile de amintiri.

Ai venit să te desparți de mine. Te așteptam să mă despart de tine.

De ce stai întins în poala mea? De ce mă chinui? De ce mă săruți deasupra genunchiului.

De ce mi-ai deschis ușa? De ce mă lași să te chinui? De ce mă lași să te sărut acolo unde te-am sărutat de atâtea ori?

De ce nu putem pur și simplu?

…