Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

mie cîteodată

îmi vine să plîng. degeaba. pe stradă. la şcoală. într-un bar. mă ia aşa. fără motiv.

ieri am ascultat Guess Who şi mi-am dat seama că am cel putin 50 de cunoştinţe (unii chiar prieteni) care dacă s-ar fi născut în locul potrivit ar fi schimbat lumea. oameni care muncesc, care iubesc viaţa, care-s corecţi şi drepţi şi care dau din coate să iasă în faţă. oameni care nu provin din familii înstărite, care nu fură şi nici nu fac compromisuri inutile pentru a obţine acel ceva. oameni care vor pleca de lîngă mine pentru a-şi încerca şansele şi norocul în altă parte.

nu, nu m-am născut în locul potrivit. şi e trist. că nu-s îndrăgostită de ţara mea. că eroii sunt nişte bestii. că nu văd schimbările în bine. că tot mai mulţi oameni se sinucid din cauza problemelor. că bătrînii cerşesc o felie de pîine la colţ de stradă şi asta după 40 de ani de muncă. că puşti de 23 de ani conduc merţane şi sparg banii în cluburi pe când alţii de 30 încă ocupă posturi inferioare lor şi plătesc chirii în cămăruţe de doi pe doi. că o casă costă cît n-o să cîştige un om normal în 25 de ani. că ne zbatem să reuşim. că suntem umiliţi. că suntem nemotivaţi. că angajatorul Dumnezeu şi cel angajat pleacă capul. că nu există educaţie. că oamenii nu se apreciează. că e panică. că e aglomeraţie. că e nedreptate la tot pasul. că începem să muncim la 20. la 60 ieşim la pensie. dacă avem noroc la 70 murim. în tot acest timp agonisim şi strîngem nervi şi frustrări. pierdem momentele unice de bucurie. timp de 40 de ani avem maximum 40 de concedii din care 10 pentru relaxare, restul pentru a munci în altă parte sau a face ceva. pentru că oamenii nu stau. nu îşi iau timp nici să respire. pentru că împreunăm mîinile într-un adio stupid după o viaţă nedreaptă, grea, amărîtă. în urma noastră rămîn 4 pereţi şi ceva agoniseli… şi aceeaşi lipitori şi sugative care ne vor conduce cu fast… într-un cortegiu funerar.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8XuFKHpU2jg]

tuturor şefilor (fie ei de stat, partid, companie, familie) şi sefuţilor şi căcănarilor care-şi ridică pilele în rang, tuturor care fură din lăcomie din nevoia de putere, tuturor care fac burţile mari şi care calcă peste cadavre pentru a-şi atinge scopurile. murdare, de cele mai multe ori.

sunteţi de căcat şi viaţa e nedreaptă! dar sunt sigură că pînă la urmă şi la urmă roata se întoarce şi veţi suferi înzecit.

You Might Also Like

21 Comments

  • Reply
    Paul Gabor
    13 March, 2010 at 2:32 pm

    Nu e pacat ca roata se invarte cand vrea “muschii” ei?

  • Reply
    Manipularea în literatură « Cuib de mitralieră
    12 March, 2010 at 10:35 am

    […] mie cîteodată îmi vine să plîng. degeaba. pe stradă. la şcoală. într-un bar. mă ia aşa. fără motiv. ieri am ascultat Guess […] […]

  • Reply
    Ruxandra
    11 March, 2010 at 7:19 pm

    Trist.Ca viata e nedreapta si oricat am incerca sa reusim,tot ne lovim de usi inchise.

  • Reply
    Rusoiaca
    11 March, 2010 at 12:26 pm

    nu se intoarce roata Ever, si nici nu vor suferi – ca sa fii sef la noi terbuie sa uiti sa suferi! exact o discutie de acest gen am avut si eu ieri cu o prietena buna… iar raspunsul gasit de ea e ca inca nu stie daca nu era mai bine sa plece atunci cand a putut

  • Reply
    Ana
    11 March, 2010 at 11:17 am

    Locul în care ne-am născut ne defineşte doar în măsura în care îi permitem noi. Mai ales că în vremurile noastre nu mai trăim legaţi de glie şi între graniţele închise ale unei ţări. Coordonatele vieţii noastre se vor schimba abia când vom înţelege fiecare că libertatea porneşte de la noi către exterior şi nu invers. Că înainte să cerem trebuie să oferim, că pentru a obţine ceva este nevoie de efort. Sunt perfect de acord că viaţa în România este nasoală dar ăsta nu e un fenomen fatidic ca şi cutremurele din ultima vreme, e un drum pavat cu erorile noastre, a tuturor. Hai să fim fiecare un exemplu de hărnicie, curăţenie, estetică, corectitudine, legalitate şi bună-cuviinţă. Să nu mai trăim pe insula blazării…

  • Reply
    Der letzte Tropfen « Ioan Usca
    11 March, 2010 at 10:28 am

    […] Răzvan, Paul, Adi, Chinezu, Băiatul Ciudat, Paul Gabor, No băsescu Day, Achilianu, Albenegre, Evergreen, Belle de Jour, Simona, Leo, Măce, Alin, Sibilla, Hobbitu, Alexandru, Cella, Ionuţu, Sebra, […]

  • Reply
    zbordefluture
    11 March, 2010 at 7:51 am

    Sunt perfect in concordanta cu cele spuse de tine. Poate sunt pesimista, nu stiu. Dar parca la un moment dat te saturi de tara asta de rahat… cu oamenii ei cu tot!

  • Reply
    Orry
    11 March, 2010 at 6:38 am

    ma gandesc ca nu e vorba de “locul potrivit” ci mai degraba de calea urmata! Se prea poate sa ne fi ratacit in timp …
    De ce nu?

  • Reply
    KirstDay
    10 March, 2010 at 10:05 pm

    încep să le dau dreptate celor care spuneau că ne transformăm din popor în populaţie. avem câteva sechele, tot dăm vina pe comunism, ba pe capitalism, dar de fapt, în esenţă suntem doar noi, românii şi tare ne urâm unii pe alţii.
    oricum, dacă vrei, poţi începe să faci schimbarea, individual, nu cred că tre` să te gândeşti la planuri de dezvoltare regionala pe termen lung ori la politici de coeziune.
    poţi să faci o schimbare pentru tine şi poţi să ajungi să ai zile multe în care să-ţi vină să râzi, să simţi bucurie din orice motiv. se poate, chiar şi-n România (vb din experienţă).

  • Reply
    bored
    10 March, 2010 at 9:09 pm

    pffff… pffff… pffff… e chiar mai simplu decat credem. totul e sa nu mai credem ce vedem. totul e sa credem ca e simplu. si chiar e. razi, da-te cu fundu de pamant si fii insane. pffff… pffff… pffff…

  • Reply
    trifoi
    10 March, 2010 at 7:28 pm

    Stiu exact ce simti, Evergreen. Ma gandesc ca din 700 de zile de cand lucrez la serviciul meu actual, e un miracol daca am avut vreo 120 libere… Si ma inspaimanta cat timp am pierdut. Pentru ce? Nu am primit nicio marire de salariu, in aproape doi ani am primit mereu numai munca suplimentara, numai nervi si nemultumiri din partea “sefilor”, si sincer, o promovare ar insemna numai stres in plus, nimic altceva, pentru ca e criza si salariile sunt inghetate.

    Dar nu e vorba de bani aici. E vorba de multumire, de timp liber, de senzatia ca faci ceva ce chiar conteaza si toate astea ne lipsesc…

  • Reply
    neurons
    10 March, 2010 at 6:45 pm

    “nu ne-am nascut in locul potrivit” ? Hai sa il facem !

    evergreen, dupa ce iti stergi lacrimile si ridici capul din pamant o sa vezi langa tine unul din cei 300 ;) “Ochii sticlesc ca unei fiare” si a venit sa il ajuti sa te ajute.

    Te-am vazut plangand si am venit!

    Am nevoie de 300 ca tine !

    Cu respect !

  • Reply
    evergreenstory
    10 March, 2010 at 6:41 pm

    poate vom reusi noi sa schimbam ceva!

  • Reply
    Freyja
    10 March, 2010 at 6:35 pm

    mi-au dat lacrimile…
    poate intr-o postare o sa dau exemplul tatalui meu, care a pornit din nimic si din nimic, a facut ceva, un ceva care ne-a pus initial paine pe masa, apoi ne-a permis mult mai multe…
    dar sunt constienta ca mai rar sunt happy-end-uri.
    de asta apreciez tinerii care pleaca sa studieze in strainatate – in felul acesta, au o sansa in plus in viata, nu merg doar pentru ‘munca de jos’…

  • Reply
    Adela
    10 March, 2010 at 6:07 pm

    Esti optimista la final….eu nu sunt.

  • Reply
    Elza
    10 March, 2010 at 5:12 pm

    da, e mult prea real ce se intampla

  • Reply
    kaos
    10 March, 2010 at 5:11 pm

    pentru mine Romania e Gica Hagi – un talent sportiv, dar un limitat din punct de vedere intelectual si care totusi isi baga banii intr-un hotel ok, intr-o scoala de fotbal unde copii saraci sa-si incerce un viitor lipsit de griji si in pensia unui invalid fost sportiv… cate 300 EUR pe luna, fara sa faca niciun tambalau din asta,,,,

  • Reply
    ionouka
    10 March, 2010 at 5:08 pm

    eu nu cred ca se va schimba ceva vreodata, din pacate. in unele lucruri, roata nu se intoarce. ce putem face e sa ne vede, de-ale noastre. si uneori sa plingem din senin, de oftica.

  • Reply
    Bianca
    10 March, 2010 at 5:07 pm

    Că viața e nedreaptă și ne vine să zicem “ducă-se pe pustiu” e atât de comun că uneori cred că niciodată nu am știut altfel…
    Eu mă consum pentru viața asta nedreaptă, mă macin pentru orice nedreptate cât de mică îndeptată împotriva mea sau a celor din jurul meu. De mică mi-a rămas ticul verbal “da, nu-i drept…” “Și ce e drept?” mă întreba tata… nu aveam răspuns.
    Cred că nu m-am născut în epoca potrivită, chiar cred asta, apoi că nu-i nici locul potrivit nu m-am îndoit niciodată.
    Offf… iar roata, da, se învârte, dar rupe ața tot pe acolo unde e cea mai subțire…

    Take care.

  • Reply
    Alina S.
    10 March, 2010 at 4:58 pm

    Şi mie mi-a venit să plâng, încă o dată, citind asta.

  • Reply
    kaos
    10 March, 2010 at 4:58 pm

    Romania mea e pe langa mine (famila, bucata de pamant si casa de la tata, cei cativa prieteni si niste hobby-uri); daca mi-o fac macar pe asta placuta, tot a,m realizat ceva; in rest duca-se… de ce sa ma consum pentru un bou, daca e bou?

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.