Îngheață sufletele în perioada. Și mâinile una-ntr-alta. Aș vrea să ne luăm noi doi și să fugim departe de orașul ăsta care mi-a înghițit orice urmă de romantism. Să stăm undeva unde ninge deja. Și să bem cafele lungi din căni mari. Să cânte o muzică ciudată în surdină, o muzică a zăpezii și a iernii. O muzică a noastră.
Aș vrea să se împânzească orașul cu lumini. Sunt o prostănacă atunci când vine vorba de luminile orașului, chiar dacă-s cele mai urâte. Mă bucur că sunt. Și aș vrea să merg la patinoar și să mă prostesc. Și să fac un om de zăpadă. Apoi să beau vin fiert cu scorțișoară și să mă încălzesc cu tine, în tine.
Mi-am adus aminte de un tip căruia îi plăcea să bea cafeaua în gară. Nu i-am împărtășit niciodată plăcerea asta, plăcerea de a merge când se crapă de ziuă în locul ăla atât de strâin de orice. Și pe atunci nici nu înțelegeam de ce, vedeam doar o formă ciudată de expresie, de a atrage atenția.
N-am un loc al meu unde-mi beau cafeaua. Doar în fața laptopului. Aș vrea să am un loc al meu, dar numai al meu pe care să nu-l știe nimeni. Și când simt că mă sufoc să mă teleportez acolo unde e perfect.
Caut în oamenii din jur ce reprimă subconștientul meu. Ah, grea terapie asta cu oglinda. Greu să observ la ceilalți piesa care se potrivește la mine, dar și mai greu s-o accept.
E prea frig pentru mine. Mă strâmb de câte ori ies din casă. Aș vrea să fentez iarna de la geamul unei mansarde.
HugsLovePeace
>.<
1 Comment
Valentin
22 November, 2011 at 9:57 pmDaca ai putea fi descrisa ca o frunza mereu verde, se poate spune ca iarna asta ti-sa cam ofilit codita, si totusi in acelasi timp iti expui, exprimi si iti asterni gandurile si feelingul perfect (cel putin pentru mine..)